Vasile Blaga pune scorul slab obţinut în alegeri pe seama faptului că nu a avut timp să se ocupe de PDL.
"Pe 3 iulie ce s-a întâmplat? Am putut să mă ocup de partid? Suspendarea preşedintelui, referendum. Toată luna august a fost bătălia: e valabil sau nu referendumul. S-a dus şi luna august. În 30 august am semnat manifestul ARD, am trecut la organizarea internă şi apoi campania electorală. Nu am avut timp nicio oră să mă ocup de ranforsarea partidului", a spus Vasile Blaga.
PDL a fost măcinat de luptele interne şi de lipsa de unitate, recunoaşte Vasile Blaga. "Eu le-am atras atenţia colegilor din PDL că dacă nu acţionăm uniţi, PSD nu lasă prizonieri. Cu tot riscul, nu mai pot fi de acord ca în partid să mai rămână şi să mai şi critice oameni care au făcut campanie făţişă împotriva noastră. Primari care au apărut pe bannere cu cei de la USL sau au făcut campanie cu cei din afara partidului. Păi, prieten ţi-e partidul, ţi-e PDL, nu alţii din afară şi tu faci campanie împotriva partidului", a mai completat Vasile Blaga.
Oficialul nu vede unitate nici în rândul opoziţiei parlamentare şi respinge categoric o colaborare cu partidul lui Dan Diaconescu pe care-l suspectează de colaborare cu PSD. "Nu înţeleg opoziţie împreună cu PPDD. N-o să vă spun numele, dar când s-au negociat comisiile în Cameră, de exemplu, nu a fost sunat Dan Diaconescu, ci un membru PSD", a conchis Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu