Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, anunţă că Guvernul va găsi bani pentru profesori, dar nu atât cât îşi doresc aceştia. În plus, acesta arată cu degetul spre Ligia Deca, ministrul Educaţiei, despre care spune că trebuia să insiste pentru un buget mai mare alocat educaţiei.
"Întotdeauna se termină banii când este vorba de profesori. Dar nu se poate să fie atât de mare diferența între salariul unui procuror, de exemplu – care are de patru ori salariul mai mare decât un profesor – și salariul oamenilor care formează până la urmă societatea și care construiesc viitorul României. Va trebui să reprioritizăm ceea ce avem în acest moment. Or, noi am avut creștere economică, am spus tot timpul că avem creștere economică. Ce să înțeleagă profesorul tânăr de care are 2000 și ceva de lei, mai puțin decât un șofer de la un minister, când i se spune mereu că avem creștere economică? Suntem tigrul Europei și pentru ei nu se găsesc bani.
Este o criză reală, nu este o criză inventată de sindicate și pe care trebuie s-o rezolvăm. Din păcate, trebuie s-o rezolvăm în acest moment de tranziție de la un guvern la altul. Și asta oarecum încurcă lucrurile, pentru că amestecă o problemă socială gravă, importantă, pentru că este o criză reală, nu este o criză inventată de sindicate. Asta am văzut, ce se întâmplă și cu educația, din perspectiva disciplinării copiilor, din perspectiva oamenilor care lucrează managementul educațional. Deci este o criză reală", a declarat Vasile Dîncu la TVR.
"Sunt greșelile noastre, ale tuturor. Noi n-am avut Ministerul Educației, dar așa cum președintele Iohannis a zis că a avut Ministerul Muncii, a zis că este problema Ministerului Muncii, nu este problema Ministerului Muncii. A fost un ministru care și-a dat demisia pentru că nu a primit bani [referire la Mircea Miclea, singurul ministru al Educației din istoria României care și-a dat demisia după ce Guvernul nu i-a acordat bugetul promis la preluarea mandatului, buget necesar majorării salariilor profesorilor și aplicării unei grile de plată în funcție de performanță).
Ministrul educației trebuia să insiste pentru asta. Îmi pare rău că dna. Deca a acceptat cel mai mic buget din istoria României post-revoluționare, cel mai mic procent din PIB pentru Ministerul Educației.
La începutul anului, cred că dânsa ar fi trebuit să conexeze ceea ce știa destul de bine, proiectul România educată pe care l-a coordonat o bună perioadă, să conecteze aceste obiective majore din România educată cu salarizarea, pentru că sunt conectabile 90% din ele.
Trebuie să găsim bani să ne reprioritizăm în bugetul de stat salariile profesorilor. Poate sigur că nu la nivelul cel mai mare de expectație, dar cu siguranță se vor găsi bani, dar nu va fi în niciun caz neapărat o bilă albă, pentru că nu se va putea ajunge la un nivel satisfăcător de salarizare pentru profesorul chiar după această criză, chiar după negocieri, după părerea mea, sunt foarte multe lucruri de făcut aici. E un început care nu este neapărat favorabil lui Marcel Ciolacu, chiar dacă până la urmă se rezolvă această criză. Este până la urmă, o bilă neagră și pentru unii, și pentru alții. Este o bilă neagră pentru coaliție", a mai spus Vasile Dîncu, citat de Edupedu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu