Vasile Dîncu, candidat PSD la Parlamentul European, a fost invitatul lui Bogdan Chirieac în cadrul emisiunii electorale DC Votez unde a vorbit despre deciziile luate la Adunarea Parlamentară a NATO de la Sofia.
Întrebat despre schimbările decise la Adunarea Parlamentară a NATO de la Sofia, privind crearea unei forțe de apărare europene, Vasile Dîncu a clarificat că discuțiile au vizat strategii generale, nu crearea unei forțe militare europene.
„Aveți foarte multe lucruri care schimbă complet situația, ce ați hotărât la Adunarea Parlamentară a NATO de la Sofia. În primul rând, crearea forței de apărare europene. Despre asta este vorba? Franța încearcă de 30 de ani și nu reușește.”, a spus Bogdan Chirieac.
„Este vorba, în acest moment, de strategia generală. Sunt două strategii importante pe care UE le-a stabilit. Noi am discutat la NATO despre ele: strategia EDIP și EDIS. E vorba de strategia generală de apărare și o strategie generală de producție în domeniul apărării, o bază industrială pentru domeniul apărării care să lucreze concertat. Nu am discutat despre nașterea unei forțe militare. Deocamdată vrem să facem câteva lucruri care sunt importante.
Mai întâi, o strategie comună de apărare care s-a configurat în complementaritatea între NATO și UE, s-a concentrat un sistem. Una din deciziile luate a fost o zonă de coordonare pentru Ucraina pentru că, în acest moment, nu avem un comisar. La NATO există un asemenea centru de coordonare, dar la Uniunea Europeană nu avem.”, a spus Vasile Dîncu.
Vasile Dîncu a vorbit despre procesul de licitație care este problematic in Europa. Potrivit acestuia, România a solicitat de multe ori flexibilizarea legislației privind achizițiile, astfel încât acestea să fie tratate ca achiziții de urgență în situații critice.
„Ați fost și ministru al Apărării, știți bine că militarii nu semnează, semnează G2G, nu are nimeni nicio problemă. Când e vorba de licitații, avem tristul eveniment al corvetelor românești care s-au scufundat înainte de a fi fabricate și pentru multe alte lucruri, inclusiv pentru rachetele MBDA, SHORAD, VSHORAD, încă nu au primit un răspuns. Europenii se plâng că G2G se face în special cu SUA, fără licitație, europenii trec prin licitații care sunt extrem de anevoioase.", a spus Bogdan Chirieac.
„Există practica aceasta a posibilității de a face contestații. Judecarea unei contestații este democratică, dar nu atunci când ai războiul la graniță sau când te atacă cineva. Noi am avut de multe ori poziții, împreună cu Polonia, și de multe ori ni s-a promis, la modul general, o flexibilizare a legislației în ceea ce privește achizițiile. Adică achizițiile trebuie tratate ca achiziții de urgență.", a spus Vasile Dîncu la emisiunea „DC Votez" de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu