Vasile Dîncu s-a întâlnit, marți, cu Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a participat la prima reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina, găzduită de secretarul american al apărării Lloyd Austin.
Vasile Dîncu susține că reuniunea Grupului Consultativ a avut pe agendă evaluarea situației de securitate din Ucraina, având în vedere continuarea ofensivei militare nejustificate și ilegale a Federației Ruse, aflată acum într-o nouă etapă.
S-a discutat despre modalitățile de continuare și intensificare a sprijinului pentru Ucraina.
Ministrul Vasile Dîncu s-a întâlnit și cu ministrul ucrainean al Apărării.
„În marja reuniunii, am avut o scurtă întrevedere cu Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, prilej cu care am exprimat solidaritatea deplină a României cu Ucraina și am transmis disponibilitatea de avea un dialog constat și deschis ori de câte ori va fi necesar”, a susținut ministrul Apărării.
De asemenea, acesta a susținut că a reafirmat sprijinul necondiționat al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în granițele sale recunoscute internațional, a condamnat atrocitățile comise în orașele și satele Ucrainei. Totodată, ministrul a evidențiat nevoia urgentă de deschidere și funcționare necondiționată a unor culoare umanitare.
De precizat că reuniunea organizată în Baza militară Ramstein din Germania se va repeta în fiecare lună, pentru a analiza necesităţile Ucrainei, afirmă secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, denunţând referirile Rusiei la riscurile unui război nuclear şi afirmând că următoarele săptămâni sunt determinante.
„Reuniunea de astăzi va deveni un grup de contact lunar pe tema apărării Ucrainei. Vrem să coordonăm acţiunile naţiunilor pentru intensificarea eforturilor noastre, pentru a ne concentra pe victoria de acum şi pe luptele care vor urma", a afirmat Lloyd Austin.
Aproximativ 40 de state occidentale au trimis reprezentanţi la reuniunea de la Ramstein, pe tema evoluţiilor conflictului din Ucraina şi a asistenţei militare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News