Rădăuțeanul Vasile Lavric este pus sub acuzare doar pentru dispariția ultimei soții, rezultă din referatul de propunere de arestare.
Rădăuțeanul Vasile Lavric, arestat pentru omor de instanțele din București, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, este pus sub acuzare doar pentru dispariția ultimei soții. Așa rezultă din referatul de propunere de arestare despre care a relatat Antena 3, potrivit Monitorul de Suceava.
Interesant este că nu există cadavru descoperit, nici măcar urme ale acestuia, iar toate probele față de Lavric par oarecum indirecte. E drept, dispariția ultimei sale soții nu are nici o explicație logică, iar procurorul de caz pare convins că a fost ucisă de Lavric. De altfel, în propunerea de arestare se vorbește fără ocolișuri de decedata Aurica Lavric.
Aurica Lavric (fostă Bodnărescu) avea relații cu Vasile Lavric din anul 2005 (n.r. când au dispărut alte două femei din viața lui Vasile Lavric), iar din 2015 era căsătorită cu el. Aveau împreună trei copii.
Din cercetările derulate rezultă că în ultima perioadă de timp Lavric a început să fie tot mai gelos pe soția sa. Era afectat mai ales de vorbele unor localnici, care îi spuneau că femeia nu prea a fost ”ușă de biserică”. Mai mult, acesta a intrat la bănuieli pentru că femeia stătea mult cu telefonul în mână. Unul dintre copii i-ar fi spus la un moment dat că femeia vorbește pe Facebook cu bărbați și le trimite ”inimioare”. De precizat că Lavric nu folosea telefoane mobile din noua generație și nici nu avea cunoștințe legate de rețelele de socializare. Totuși, era enervat peste măsură că această stă foarte mult cu telefonul în mână.
Sursă: Monitorul de Suceava
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News