Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB, demisionează din PSD și din funcția de consilier general la Primăria Capitalei. Anunțul a fost făcut chiar de acesta luni dimineață.
„Am văzut în ultimele zile cum Primarul General, Nicușor Dan, nu a oferit absolut nicio soluție la problemele legitime ale angajaților Societății de Transport București (STB SA), dar încearcă într-un mod rușinos să își acopere propria incompetență inducând ideea unui protest cu conotații politice. NU, domnule Nicușor Dan! Cei peste 10500 de angajați ai STB SA nu au ieșit în stradă pentru un partid sau pentru că le-am zis eu! Au ieșit în stradă pentru că dvs și conducerea penală pe care ați instalat-o la STB SA ați refuzat timp de un an de zile să dialogați cu acești oameni”, și-a început astfel Vasile Petrariu mesajul publicat pe contul de Facebook luni dimineață.
„Problemele pe care angajații STB SA le revendică nu au treabă cu politica, ci cu siguranța transportului public, cu abuzurile care se fac în societate, cu salariile și condițiile de muncă. Bucureștenii trebuie să știe, domnule Dan, că, deși le-ați dublat prețul biletului anul trecut, nu ați făcut absolut nimic pentru a asigura condiții de călătorie mai bune. Și acum aveți tupeul să încercați să îi puneți pe bucureșteni împotriva angajaților STB SA?! Cât de cinic sunteți, domnule Dan?!”, a continuat mesajul Vasile Petrariu.
„Dacă nu ați fi fost arogant și ne-ați fi acordat mai mult de un minut la discuții, poate ați fi aflat că acești angajați se tem că în curând nu vor mai avea loc de muncă. Pentru că dvs și camarila dvs vreți să externalizați mare parte din activitățile realizate astăzi de angajații STB SA. Asta înseamnă mii de șomeri, mii de oameni care au familii acasă, care au copii pe care trebuie să îi ducă la școală. Asta vi se pare politică sau viață, domnule Primar General?! Răspundeți, domnule Dan, în ce țară civilizată ați văzut dvs că infrastructura critică a unei metropole este externalizată sub masca ”eficientizării” către firmele de casă?!
Adevărul este că dvs nu v-a păsat niciodată nici de bucureșteni și nici de angajații STB SA. Pe toți ne-ați tratat cu dispreț. Pe unii îi țineți în frig și fără apă caldă, iar pe ceilalți îi mințiți în fiecare zi și vreți să îi dați afară”, a mai transmis Vasile Petrariu.
Acesta a anunțat că demisionează din funcția de Consilier General și din PSD.
„Vă transmit un singur lucru, domnule Primar General: astăzi îmi dau demisia din funcția de Consilier General și din Partidul Social Democrat. Acest protest nu are nicio conotație politică. Dumneavoastră aveți curajul să vă dați demisia din funcția pe care o exercitați atât de slab?! Acum aveți vreo soluție la problemele și îngrijorările oamenilor? Sunteți singurul vinovat pentru faptul că bucureștenii trebuie să suporte acest calvar! Curaj, domnule Dan! Bucureștenii și-au pierdut răbdarea cu dvs!!!”, a conchis Vasile Petrariu.
Amintim că luni, 24 ianuarie, este a cincea zi de grevă la Societatea de Transport București (STB), după ce negocierile dintre reprezentanții angajaților de la Societatea de Transport București și autorități au eșuat. O nouă întâlnire este programată luni.
Luni, pentru a cincea zi la rând, numeroși șoferi și vatmani nu s-au întors la serviciu, continuând greva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu