Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al României cu Uniunea Europeană, critică dur MCV-ul şi spune că acesta reprezintă "una dintre cele mai mari stupizenii inventate de Comisia Europeană".
"Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un experiment prin care România a devenit cobai, începând cu 2007, evident cu sprijinul autorităților române, să fie impus un sistem de monitorizare a statului de drept, care a devenit la nivelul UE o dispută politică. Această stupizenie inventată de Comisia Europeană și Guvernul României din decembrie 2006 a dus la o politică de discriminare a României prin condiționalități care nu existau înainte și pentru alte state, dar pe care Bucureștiul le-a acceptat”, a declarat pentru Făclia fostul negociator șef al României cu UE.
"Devenise prea clar că este discriminatoriu faptul că România a rămas cu două sisteme de monitorizare. Faci un raport în care sunt toate statele, și un altul în care e numai România și Bulgaria! Este una dintre cele mai mari stupizenii pe care le-a inventat Comisia Europeană cu un guvern național. A fost o înțelegere bilaterală între Comisia Europeană și Guvernul României”, a punctat Vasile Pușcaș.
H.D. Hartmann, analist de politică externă, spune că ridicarea MCV din România trebuie privită în două chei.
"MCV a fost măciucă politică. Cu această măciucă, Băsescu a supravieţuit unui referendum legal, prin care trebuia să fie dat jos. Cu această măciucă politică, foarte multe ambasade străine au pus presiune pe Guvernul României, pe independenţa şi suveranitatea României. Cu MCV s-au ridicat tot felul de procurori şi judecători activişti, unii au plătit, alţii nu. Cu această măciucă, din nefericire, Europa nu a făcut România mai puţin coruptă. Ci a fost primul test al relaţiei simbiotice între poporul român şi Europa unde Europa a eşuat.
Opinia mea personală este că nu vom intra în Schengen. Dar cred că suntem cel mai aproape din ultimii 11 ani de umilire a României de către ţările europene. Dar încă nu ştim dacă vom intra.
Ridicarea MCV poate fi privită din două chei. Din 2011, MCV era practic ilegitim şi ilegal, a fost folosit ca instrument politic de salvare a lui Băsescu, apoi de continuare a luptei anticorupţie şi apoi de condiţionare.
Ridicarea nu are niciun fel de valoare, pentru că abuzurile făcute în numele lui nu au fost reparate. El murise oricum de câţiva ani.
Prima cheie: ridicarea MCV-ului să fie un premiu de consolare că nu intrăm în Schengen? E o întrebare. Specialiştii cu care am vorbit au spus că ar fi o chestiune care ar demonstra mai bine legăturile subterane între puterile occidentale, în raport cu estul Europei.
Doi. Este Schengenul un obiectiv de blocare a unor interese americane în România? Este cineva din UE care ne atrage atenţia că suntem prea aproape de SUA? Şi că Schengenul este de fapt coroniţa europeană care se pune pe capul unei naţiuni?
Sunt întrebări la care sunt convins că preşedintele Iohannis, premierul Ciucă, au răspunsuri!", a declarat H.D. Hartmann la Geostrategica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News