Partidul Social Democrat a avut o nouă reacţie vizavi de declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, susţinute înainte de Summit-ul de la Sibiu. Fostul ministru al muncii, Lia Olguţa Vasilescu, l-a acuzat pe acesta că a transformat un eveniment important pentru Europa într-o "reuniune de familie" şi un prilej perfect pentru a-şi face campanie.
Publicitate
"Domnul preşedinte Klaus Iohannis a transformat un eveniment internaţional într-o reuniune de familie. Chiar dacă acesta se desfăşoară pe bani publici. O reuniune de familie la care nu a fost invitat nici măcar premierul României, care să nu uităm este preşedintele în exerciţiu al Consiliului Europei, deşi doamna Dăncilă convenise nişte bilaterale cu mai mulţi premieri care participă la acest summit. Dar, din cauza faptului că nu a avut invitaţie la summit a trebuit să amâne aceste întâlniri bilaterale la o dată ulterioară şi cel mai probabil în afara României. Aceste întâlniri s-ar fi putut foarte bine desfăşura în ţară, dacă nu ar fi fost blocate de preşedintele Iohannis. Este mai mult decât jenant ce face preşedintele României, repet, pe bani publici", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, purtătorul de cuvânt al PSD.
Întrebată dacă avea alte aşteptări din partea şefului statului, Lia Olguţa Vasilescu s-a mulţumit să spună doar că "de la preşedintele României evident că aveam alte aşteptări. De la Klaus Iohannis nu ne aşteptam la nimic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu