Vatican: Prima condiţie pentru pace în Ucraina este încetarea agresiunii ruse

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Prima condiţie pentru orice negocieri pentru încetarea războiului din Ucraina este ca Rusia să pună capăt agresiunii sale, a declarat numărul 2 de la Vatican, într-un interviu publicat marţi de cotidianul Corriere della Sera.

 

Publicitate

Ministerul de Externe ucrainean l-a convocat, luni, pe nunţiul papal pentru a exprima dezamăgirea legată de comentariul papei Francisc potrivit căruia Ucraina trebuie să aibă curajul de a arbora drapelul alb şi să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului început în urmă cu doi ani.

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a afirmat că Sfântul Scaun face presiuni pentru încheierea războiului şi că în primul rând ar trebui ca agresorii să înceteze focul.

Papa Francisc a afirmat, într-un interviu acordat televiziunii elveţiene RSI, că Ucraina ar trebui să aibă curajul steagului alb, care este un cuvânt curajos, şi de a negocia pentru a pune capăt războiului cu Rusia 'înainte ca lucrurile să se înrăutăţească'.

În interviu, înregistrat luna trecută, papa a fost întrebat despre poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe întrucât nu a putut respinge forţele ruse, şi cei care afirmă că aceasta ar legitima acţiunile părţii mai puternice. Jurnalistul care a luat interviul a fost folosit expresia steagul albul în întrebare.

Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază

Este o interpretare, este adevărat, a răspuns papa Francisc, potrivit unei transcrieri şi a unui video parţial publicate sâmbătă în avans. Interviul integral urmează să fie difuzat pe 20 martie în cadrul unei noi emisiuni culturale.

Dar cred că cel mai puternic este cel care se uită la situaţie, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază, a afirmat papa, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.

Cuvântul a negocia este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, când lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi, a continuat papa.

Într-un comunicat difuzat după publicarea interviului, purtătorul de cuvânt a Vaticanului, Matteo Bruni, a clarificat că suveranul pontif a preluat termenul steagul alb de la interviatorul său şi l-a folosit pentru a indica o oprire a ostilităţilor şi un armistiţiu obţinute cu curajul negocierilor.

Într-un alt segment al interviului, vorbind despre războiul dintre Israel şi Hamas, papa Francisc a afirmat că negocierea nu înseamnă niciodată o capitulare, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel