Viorica de la Clejani a discutat, luni, cu reporterii, în fața casei, despre fiica sa, Margherita, și incidentul în care a fost implicată. Alături de aceasta se afla și senatorul Marius Marinescu.
L-am contactat pe Marius Marinescu pentru a afla ce a discutat, în afara camerelor de filmat, cu Viorica de la Clejani. Acesta a venit, în calitate de președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM), să discute în legătură cu maimuțica despre care se spunea că a fost maltratată.
'Doamna Viorica de la Clejani este o mare iubitoare de animale, cantautor, o femeie frumoasă și deșteaptă. Noi, iubitorii de animale, îi spunem Brigitte Bardot de România! Se implică foarte mult în salvarea și protejarea animalelor. Am avut o discuție în legătură cu maimuțica despre care se spunea că a fost maltratată. Nu a fost adevărat! A fost doar o joacă în acest caz. Nu era un animal de companie al domniei sale, nici al fiicei sale, Margherita. Respectiva maimuțică este animalul de companie a unor prieteni de familie din străinătate.' a spus Marius Marinescu.
'Despre această problemă nu aș dori să comentez. Este o chestiune de familie. A fost un accident. Să lăsăm instituțiile statului să își facă datoria. Eu sunt convins că cei doi copii ai doamnei Viorica au o educație frumoasă. Au fost crescuți și în spiritul iubirii față de animale. Sunt copii buni. Dacă au greșit... lucrurile se vor îndrepta. Așa este în viață! Fiecare dintre noi mai greșim, însă au un fond foarte bun. Am vorbit cu domnia sa că poate ar fi bine să discute și cu un psiholog pentru a trece copiii peste aceste momente. Atunci când greșesc, trebuie să îi faci să înțeleagă, să îi încurajezi ca să facă lucruri bune în continuare. Nu trebuie timorați sau puși la colț pentru că îi descurajezi.' a menționat Marinescu.
'Vă spun și în calitate de antrenor de box, părinte, psiholog, educator și prieten pentru sportivi: Niciodată un sportiv, care îți e ca un copil, nu trebuie să îl cerți în momentul în care mai greșește pentru că în acele momente îl termini. Nu va mai fi în stare să ducă mai departe ceea ce trebuie pentru a ajunge la performanțele dorite. Este foarte important ca un copil să fie încurajat și să aibă încredere în el!' a concluzionat senatorul Marius Marinescu, președintele fondator al Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) și inițiator al Legii pentru protecția animalelor, pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News