O cunoscută cântăreață din România a avut mari complexe privind înălțimea sa, dar a reușit să treacă peste acest aspect.
Este vorba despre AMI, celebră cântăreață de muzică ușoară, care a vorbit recent despre cum a trecut peste faptul că are 1,53 metri înălțime.
AMI și-a dat seama, de-a lungul timpului, că înălțimea sa nu este un obstacol în a-și îndeplini visurile. Mai mult, și-a adus aminte de sfatul pe care i l-a dat mama ei, respectiv "că valoarea unui om stă în alte calități, nu în înălțimea pe care o are".
”În adolescență eram foarte complexată de înălțimea mea. Aveam impresia că trec neobservată, că nu sunt băgată în seamă, dar asta se întâmpla, evident, doar în mintea mea. Regret că n-am avut pe atunci capacitatea de a o înțelege pe mama atunci când îmi spunea că valoarea unui om stă în alte calități, nu în înălțimea pe care o are”, a zis AMI.
”Între timp, acest complex l-am transformat într-un atu. Însă a trebuit să mă conving singură de asta și să-mi demonstrez pe cont propriu că cei 1,53 m ai mei nu mă încurcă deloc în a-mi atinge scopurile. Tot la înălțime mă cocoț, chiar dacă e nevoie să urc mai multe trepte. Acum, normal că mai sunt și dezavantaje pentru noi, cele minione, însă la fel pot avea și cele înalte. Important e să știi cum să le transformi în avantaje, indiferent de înălțime”, a declarat AMI.
Sursa foto - AMI Instagram
Totodată, AMI airmă că face mult sport, iar privind alimentația, aceasta spune că nu este adepta dietelor.
”(....) Am și eu nevoie de „renovări (n.red. râde). Este greu să te menții în orice domeniu, darămite să îmi mențin tonusul și greutatea. Eu nu sunt cu dietele. Cu puțin efort, mișcare, alimentație echilibrată, un somn bun și cu un pic de noroc de la mama-natură, reușesc să mă mențin la 43 de kilograme, câte cântăresc și acum. Știu că sună puțin, însă greutatea e potrivită pentru înălțimea mea. Dieta mea personală presupune doar chef și determinare. Recunosc că mai fentez uneori, dar sunt conștiincioasă și recuperez”, a mai zis cântăreața, pentru Viva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci