Răzvan Simion și Dani Oțil au observat schimbarea de look a unui artist în pandemie.
Cornel Ilie, celebrul solist al trupei Vunk, a făcut dezvăluiri surprinzătoare pentru fani, prin intermediul unui apel video în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1.
Izolarea i-a afectat pe artiști. Aceștia nu mai pot susține concerte în diferite locații, dar mulți au profitat de situație și au ales să petreacă mai mult timp alături de familie.
„Avem un golden retriever, a rupt fire, a făcut găuri, a rupt plante, își face treaba. Este primul câine pe care l-am avut în viața mea și nu l-am dus la dresat, dar este foarte inteligent și înțelege foarte bine tot ceea ce îi spun", a spus Cornel Ilie.
„Întreabă cine e mustăciosul care vorbește în locul lui Cornel de la Vunk", a spus Răzvan Simion, la un moment dat.
Dani Oțil a intervenit imediat: „Zice Răzvan că e în cadru un tip cu mustață. Fiind mai colorată mustața, pari un Pablo Escobar. E lookul de carantină sau rămâi așa?”
„Încerc în perioada asta tot ce nu am putut să fac în viața mea. Am vrut să mă tund aproape de tot. Să mă joc, până la urmă", a spus artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu