Deși ai crede că vedetele de la Hollywood au întrega lume la picioare, ele nu sunt scutite de afecțiuni și boli. Știai că celebra Sia suferă de o afecțiune care poate duce la scădere în greutate, tremurături și poate face ca ochii să pară mai ieșiți din orbită? Sau că Tom Hanks are diabet tip 2?
Sia – Boala Graves. Cântăreața suferă de o afecțiune care poate duce la scădere în greutate, tremurături și poate face ca ochii să pară mai ieșiți din orbită. În 2010, ea a scris pe Twitter: „Nu sunt nebună! Am boala Graves! Tremurăturile, nervii. Nebunia! La revedere, tiroidă. O să te neutralizez cu radioactivitate”.
George Clooney – Durere cronică. Actorul suferă de durere cronică după ce a suferit o lovitură puternică, în timpul filmărilor „Syriana”, din 2005.
Bella Hadid – Boala Lyme. Boala Lyme se crede că apare după mușcătura de căpușă.
Selma Blair – Scleroză multiplă. Actrița suferă de scleroză multiplă, fiind diagnosticată în 2018. Scleroza multiplă este boală autoimună cronică ce atacă sistemul nervos central. Aceasta poate duce la probleme motorii și de vorbire.
Michael J. Fox – Boala Parkinson. Actorul a fost diagnosticat pe când avea 30 de ani. Boala Parkinson se manifestă prin probleme de mișcare și tremurături.
Lil Wayne – Epilepsie. Rapperul suferă de epilepsie, care se manifestă prin crize convulsive.
Bono – Glaucom. Solistul de la U2 suferă de glaucom, o afecțiune a ochilor care îl face să fie foarte sensibil la lumină, motiv pentru care cântărețul apare întotdeauna cu ochelari de soare la ochi.
Selena Gomez – Lupus. Artista suferă de boala autoimună lupus, care apare atunci când sistem imunitar atacă propriul țesut sau organe.
Nick Jonas – Diabet tip 1. A fost diagnosticat atunci când avea 16 ani.
Jack Osbourne – Scleroză multiplă. Fiul lui Ozzy Osbourne suferă de scleroză multiplă, diagnosticată în 2012, când avea doar 26 de ani.
David Beckham – Astm. Sportivul a dezvăluit că are această boală respiratorie, într-o formă ușoară, de când era copil. El folosea deseori inhalatorul după meciuri.
Charlie Sheen – HIV. Actorul din "Doi bărbați și jumătate" a dezvăluit că are HIV în 2015.
Tom Hanks – Diabet tip 2. Actorul celebru spune că are diabet din cauza dietei necorespunzătoare și a alegerilor nesănătoase din tinerețea lui.
Lady Gaga – Fibromialgie. Afecțiunea se manifestă prin durere a mușchilor din tot corpul, epuizare, insomnie și probleme cu memoria.
Gigi Hadid – Boala Hashimoto. Fotomodelul se confruntă cu inflamații și reneție de apă.
Morgan Freeman – Fibromialgia. Actorul are dureri cronice în tot corpul.
Mariah Carey – Tulburare bipolară. Această afecțiune e caracterizată prin schimbări bruște de dispoziție. „Până nu de mult am trăit în negare și izolare și o frică constantă că cineva ma va expune”, a spus ea în 2018, scrie CSID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu