Vedetele care intră în jocul transformărilor, la Te cunosc de undeva!

Te cunosc de undeva
Te cunosc de undeva

12 concurenți talentați și dornici de show vor intra în spectaculosul joc al transformărilor, în cel de-al 14-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! În premieră, în acest sezon, în fața telespectatorilor Antenei 1 și a juriului format din Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan vor apărea patru perechi de artiști, în timp ce patru concurenți vor evolua singuri.

În cel de-al 14-lea sezon al transformărilor, Monica Anghel va urca pe scenă alături de fratele său, Alexandru, Liviu Vârciu va concura din nou alături de bunul său prieten Andrei Ștefănescu, în timp ce Bella Santiago, câștigătoarea celui mai recent sezon X Factor, și Sorana Darclee Mohamad, fosta componentă a trupei A.S.I.A., vor evolua solo.

Monica și Alex Anghel vor cânta pentru prima dată împreună într-un show de divertisment de o asemenea anvergură. Iar Alex este emoționat să fie alături de celebra sa soră. “Am emoții, dar aștept transformările cu siguranțăși nerăbdare, pentru că sunt cu sora mea și am mare încredere în ea. Și ea are încredere în mine, pentru că altfel nu am fi fost aici împreunăși sunt convins că o să fie bine. Cine mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă? Monica Anghel. Mi-ar plăcea să văd dacă o cunosc cu adevărat.”, spune Alexandru Anghel. “Am venit cu sufletul deschis și am zis că indiferent ce-o fi, vreau să mă bucur de fiecare personaj, de fiecare moment, de fiecare întâlnire a noastră cu toată lumea. Vreau să fiu relaxată, nu mă interesează punctele (râde)... Noi ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de fiecare transformare. O mică problemă am la dansurile în sincron. Mie îmi place să dansez, dar cum vreau și cum știu eu”, spune Monica Anghel, râzând.

Câștigătoarea X Factor, la Te cunosc de undeva

La rândul ei, câștigătoarea X Factor România, Bella Santiago, se bucură nespus să urce pe scena transformărilor. “Mi se pare foarte tare să vin aici, la Te cunosc de undeva! Colegii sunt foarte funny și mă simt confortabil. Eu în prima zi sunt foarte rușinoasă, dar cum am văzut că toată lumea este foarte relaxată, am zis că ar fi bine să mă relaxez și eu (râde)”, spune artista de origine filipineză.

Am primit vestea că voi fi la Te cunosc de undeva! cu o țopăitură de fericire, pentru căîmi doream mult să fac parte din acest proiect. Cum de felul meu, iau lucrurile foarte în serios și sunt foarte competitivă cu mine însămi, așa că va trebui să mă detașez și săîmi repet că acesta e doar un joc și nu un concurs propriu-zis. Pe majoritatea colegilor îi știu de mult și mi-s tare dragi, și mă bucur să-i descopăr pe cei pe care nu-i știu. Sunt foarte diferiți și fiecare dintre ei are doza de nebunie care îi face atât de speciali”, mărturisește Sorana Darclee Mohamad.

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, care formează unul dintre cele mai iubite duete care au urcat pe scena Te cunosc de undeva! și câștigători ai celui de-al 11-lea sezon, sunt pregătiți pentru noi transformări de senzație. “La mine e a cincea oară când vin la Te cunosc de undeva!, Liviu vine pentru a patra oară, deci noi am venit de nouă ori la Te cunosc de undeva! Oricum, am venit „să ne facem de râs” și de data asta (râde)”, spune Andrei Ștefănescu. “Sperăm să ne pice și personaje bune. E nebunie!”, adaugă Liviu Vârciu.

Cine sunt ceilalți șase concurenți ai show-ului, telespectatorii Antenei 1 vor afla în zilele următoare. Cel de-al 14-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, și avându-i ca jurați pe Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan va fi difuzat în această toamnă, numai la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel