Veneția 2016. Credința și infernul

Transcendența, ca motiv de reflexivitate, a prilejuit unor mari creatori, de-a lungul istorei, precum Dreyer sau Bresson, capodopere referențiale, dar aglomerarea unor filme cu trimitere religioasă într-o ediție de festival nu cred că poate fi întâmplătoare și nici pe directorul Alberto Barbera nu-l bănuiesc de opțiuni programatice. Pur și simplu respectivele producții au avut ceva de spus. Chiar și atunci când unii autori au luat-o razna. Nu voi începe, însă, cu ei, ci cu tânărul regizor chilian Christopher Murray, autorul lui Cristo ciego (Christos orb), pentru frumoasa lui morală. Doi adolescenți călătoresc în deșert, în căutarea unui bătrân arbore uscat.

Unul dintre băieți vrea să refacă chinurile cristice, își roagă prietenul să-i bată cuie în palme, în speranța că va intra, astfel, în contact cu divinitaea. Nu se întâmplă nimic, pe loc, dar încercarea însăși a fost de ajuns pentru a fi decretat vindecător și mai fiecare om din preajmă îi cere ceva. Unii să-i lecuiască, alții să-i ajute în afaceri, ba un fotbalist speră în victoria echipei sale. Degeaba le spune eroul: "Dumnezeu se află în fiecare dintre noi".

Dakota  Fanning în Brimstone

Biata umanitate caută cu disperare miracole, pentru a supraviețui. Doar prietenul din tinerețe, bolnav, nu-i va reproșa neputința de a-i salva piciorul cangrenat. Îl va consola pe cel înfrânt cu una dintre cele mai emoționante definiții ale prieteniei:"Îmi e de ajuns că ești aici, cu mine". Dacă un astfel de film, cu toată candoarea lui, nu ne-a lăsat indiferenți, pretențiosul Brimstone al olandezului Martin Koolhoven a stârnit iritare generală. Fața întunecată a religiei este un pretext pentru o nesfârștă violență, exercitată pe un gen clasic, westernul. Cineastul își mărturisește "pasiunea pentru acest gen care se poate lăuda cu predecesori măreț". De aceea spune că a ezitat ani de zile până să se încumete. Rezultatul? Un western care, în mod cert nu ar fi putut fi realizat în America, patria lui, într-atât a fost convertit într-un horror. Dacă în Italia westernul autohton a fost botezat spaghetti, probabil că Brimstone ar putea fi numit un western protestant. Povestea se desfășoară pe capitole cu titluri biblice, Apocalipsa, Exodus, Geneza, narate de-andaratelea, ca să zic așa.

Nu este vorba despre un lung flash back, ci de patru mari calupuri epice care înghit destine văzute de la coadă la cap. Modelul ar fi extraordinarul Betrayal al lui Harold Pinter, dar Koolhoven nu are nici pe departe forța de a ține sub control o asemenea strategie narativă. O femeie este urmărită toată viața de un tată diabolic, un Reverend venit direct din infern, destrăbălat, cu pofte carnale a căror victimă este propria fiică, tiran fără îndurare. Dar asta o vom afla abia la sfârșit, când se dezleagă și misterul muțeniei eroinei, cunoscute la început ca o vrednică nevastă și mamă, din vestul Americii secolului al XIX-lea.

Actrița în seara premierei de gală

Până atunci, fărădelegi în serie, răzbunări, violuri, violența prostituției, copile vândute de negustori cu chipuri asiatice (de ce?), animale măcelărite, mame și fiice cu botnițe, toate opera sinistrului personaj care, altfel, atrage atenția enoriașilor:" Nu uitați că există predicatori lupi strecurațî în piele de oaie".

Cu toată intenția de a elogia forța femeii, unică în puterea ei de a supraviețui ororilor și pervertirii religiei, te întrebi la ce bun toată această revărsare în cascadă a nimicniciei umane? Cineastul olandez pare să fi avut, în compunerea personajului Reverendului, trimis al diavolului, un model ilustru, un alt infernal, Predicatorul, din Noaptea vânătorului (The Night of the Hunter, 1955) de Charles Laughton și Robert Mitchum (ultimul necreditat ca autor), actorul fiind și protagonistul de mult intrat în mitologie, cu cele două cuvinte scrise pe mâinile sale: Love pe una, Hate (ură) pe cealaltă.

[citeste si]

Este un mare curaj, dacă nu cumva o și mai mare insolență să te plasezi, cu de la tine putere, în zona unei capodopere misterioase cum este unicul film creditat ca atare, realizat de actorul Charles Laughton. Nici Guy Pearce, protagonistul lui Koolhoven, cu o mască vag caricaturală de preot amish, nu are seducția diabolică a lui Mitchum. Este doar respingător.

În schimb, am admirat-o pe fostul copil-minune al cinematografului american, Dakota Fanning, pe ecrane de la șapte ani (I Am Sam) care acum, la numai 22 de ani, se dovedește o actriță în plină maturitate, în stare să ducă pe umeri un rol atât de greu.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News