Veneția, 2013: Un infern numit familie
Tați și bunici incestuoși, un părinte alcoolic care îi ia copilului mâncarea de la gură, ultimul bănuț muncit (Joe, de David Gordon Green), o mamă care își ucide fiica de numai câțiva ani, după ce mai înainte îi dăduse cu ojă pe unghii, un soț care își bate nevasta pe înfundate (Die Frau des polizisten al lui Philip Gronung) un fiu care vorbește porcos în prezența mamei, o umilește sau se răzbună pe primul ieșit în cale (Tom a la ferme de Xavier Dolan din Canada).
[caption id="attachment_361649" align="alignnone" width="640"] Cadru din filmul Moebius[/caption]Am amintit doar prin ceea ce am trecut până acum, grozăvia grozăviilor urmând să vină, dacă e să dăm crezare presei, cu Moebius, al lui Ki, Ki duk, câștigătorul Leului de aur de anul trecut ( Pieta). Cu acest cel mai nou film, cineastul din Coreea de Sud, un răsfățat al criticii și al festivalurilor, a întâmpinat mari dificultăți în țara sa, unde a stârnit un scandal feroce, intervenția cenzurii, obligația de a tăia. Se pare că, la el acasă, nici spectatorii, nici autoritățile, nu s-au obișnuit, încă, după atâta timp, cu brutalitatea și cruzimea unora dintre filme, cu violența vizuală, o constantă a operei sale.
Dar să revenim asupra a ceea ce ne-a trecut, deja, prin fața ochilor. Acum, după ce am văzut Miss Violence al lui Alexander Avranos (Grecia) care, s-a spus aici, nu iartă nimic, sunt mai îngăduitoare cu Joe sau cu Nevasta polițistului. Inspirat, dacă se poate spune așa, de un oribil caz din Germania, mult mediatizat, cineastul inventează un tată autohton, un pater familias în aparență, ale cărui orori, incest, proxenetism, victime fiind fiica și nepoata, par a fi bănuite de familie, dar ascunse din frică. Spectatorului nu-i rămân, mult timp, decât semnele de întrebare, punctul de pornire al unei istorii bine articulate din punct de vedere cinematografic. De ce se aruncă de la balcon fiica de numai 11 ani, exact în ziua aniversării ? De ce este mereu neliniștită, ca sub apăsarea unei dureri nemărturisite, mama ? Încet, încet, totul iese la iveală, pedeapsa cumplită venind chiar din partea nevestei, care înjunghie monstrul în somn.
Mă întorc la Kim Ki duk, pentru că, între timp, am văzut Moebius, după o oră de stat la coadă. A fost unicul spectacol, și încă în prezența autorului care, la 53 de ani, arată ca un adolescent timid. Nu e bine să dai crezare tuturor zvonurilor, prinse și ele cine știe cum. Multe zboară prin curtea ziariștilor. Da, filmul este dur, dar dacă ai puterea (asta e problema) să treci peste insolita și sângeroasa expunerea a argumentului inițial, vei fi manipulat, cu forța acestui cineast unic, pentru a te trezi în plină tragedie a unei familii căreia, o simplă, banală întâmplare, îi răstoarnă întreaga existență. A tuturor membrilor ei, tată, copil, mamă.
Pentru a se răzbuna pe soțul infidel, dar și pe tot neamul bărbătesc, o femeie este hotărâtă să-l emasculeze, fără a-l ierta nici pe fiu. Tot ceea ce urmează este povestea fără cuvinte (nu se scoate nici măcar o șoaptă, de la început până la sfârșit) a unei pocăiri, a căinței tatălui de a fi stat la originea unui rău iremediabil, de a-și fi nenorocit băiatul. O nenorocire atrage atrage în mod fatal alta, de aceea acceptăm tot ceea ce urmeză, incest, sinucidere. Uităm de penisurile tăiate, de orgasmul provocat prin automutilare. Ne vor umări, multă vreme, chipurile devastate al eroilor prinși într o capcană fără scăpare. Acesta este Kim Ki duc. Greu să nu ții cu el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
