Veneția 2013: Ziua marii actrițe Dame Judi Dench

De fiecare dată când se întâmplă, spun: „Am trăit să o văd și pe asta”. Adică o sală plină numai cu critici, ființe greu de urnit când vine vorba de ovații, să aplaude frenetic, minute în șir, la sfârșitul unui film.

Ceea ce s a petrecut acum câteva ore, când pe ecranul sălii Darsena se scurgeau ultimele cadre ale filmului semnat de Stephen Frears Philomena, cu marea actriță Judi Dench. Ca una venită din România, mai aveam un motiv în plus să bat zdravăn din palme. Frears este președintele juriului de la Cannes care, cum șase ani, l-a desemnat pe Cristian Mungiu câștigător al Palme d Or. Un gând de recunoștință îi va fi rezervat întotdeauna. În 2006 venea aici, la Veneția, cu The Queen, filmul ce avea să-i aducă lui Helen Mirrer Cupa Volpi pntru interpretare.

În acest moment, chiar dacă festivalul nu a ajuns, încă, nici la jumătate de drum, pe mulți ne bate un gând: nu cumva învingătoarea acestei ediții va fi tot o protagonistă a lui Frears, și anume Judi Dench? Mai bine de o ora și jumătate ne-a ținut cu sufletul la gură de admirație și emoție văzând o în rolul Philomenei, cândva o tânără irlandeză catolică păcătoasă, plecată, după cincizeci de ani, în cea mai mare, mai tensionată și riscantă călătorie a vieții ei, destinate să dea de urmele fiului ce i-a fost smuls de lângă ea, cu acordul unui sobor de preacuvioase călugărițe. Îndârjire, umilință, iertare, uimire în fața lumii necunoscute, candoare, împăcare cu sine urmată de bruște treziri ce o împing să nu dea înapoi, toate acestea trec pe chipul minunatei actrițe.

Ziaristul care se angajează în bătălia adevărului despre un fiu pierdut în lumea largă va avea ce învăța de la femeia modestă care mai are puterea să se bucure de fiecare rază de lumină, ba chiar și de orice fleac, de îndată ce intră într o lume necunoscută ei („putem comanda și omletă la micul dejun”?), se minunează de amabilitatea funcționarilor, hotelierilor, nebănuind că pe lume mai există și un surâs profesional. Mai mult decât atât, Philomena nu și-a pierdut umorul salvator la nevoie, mai ales când află că fiul ei era gay.

Ca să nu mai spun că eroinei îi plac la nebunie poveștile adevărate, adică exact ce detestă jurnalistul aflat lângă ea mai mult la insistențele cuiva. De altfel, la sfârșit, un sfârșit pe care cineastul nu l-a dorit cu lacrimi, omul nostru, destul de scorțos, în aparență, are parte de o povestire. Bănuim lungă, având în vedere călătoria și cheful de vorbă al companioanei sale.

Este prea devreme pentru pariuri. La bursa criticii conduce, deocamdată, Tracks, filmul despre ”femeia cu cămile”, cum o numea presa vremii și despre care am scris ieri. Se vorbește, în schimb, mai în glumă, mai în serios, despre scenariile care s-ar putea naște chiar din întâmplările mai puțin obișnuite Veneției, în general scutită de scandaluri. Pe primul loc s-ar afla chiar necazul compatriotului nostru Răzvan Rădulescu, jefuit, cum s-a aflat, în trenul ce-l aducea din Franța la Veneția, unde trebuia să fie unul dintre jurații care vor acorda Premiul opera prima. Nimeni nu înțelege, cum să fii furat într un TGV unde, la urcare, ești controlat ca la aeroport și mai ales, de unde nu se poate coborî „ca n filme”? Nici francezii nu pricep, „se mai întâmplă, îmi spune colegul meu Jean Roy, dar foarte rar”. Acest „rar” a căzut, din nefericire, pe capul lui Răzvan. Nici nu vreau să mă gândesc ce avea în laptop.

Starul cu veșnice probleme între droguri și etilism, am numito pe Lindsay Lohan, a provocat și ea rumoare. Și-a anulat în ultimul moment venirea la Veneția, unde era așteptată pentru premiera filmului Canyons. Și-a dat seama că, după două luni de recluziune și improbabilă lecuire, nu poate să reziste înfruntărilor presupuse de un mare festival. Cred că a făcut bine.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News