Era de așteptat ca seara deschiderii celei de a 78-a ediții să-i aparțină lui Roberto Benigni, celebru nu numai pentru rolurile sale, pentru filmele regizate, dar și pentru ghidușiile sale pe scenă, pentru hazul de copil mare, mereu mirat de câte i se întâmplă.
Nu am uitat momentul Cannes 1997 când, înainte de a lua Grand Prix du Jury pentru Viața e frumoasă din mâinile lui Martin Scorsese, s-a repezit să-i sărute pantofii, prefăcându-se că la urechile lui a ajuns strigarea Palme d 'or. "Cum? Nu e la Palme? Nu-i nimic, e bun și premiul ăsta".
Sau, când peste nu mult timp, auzindu-și numele de câștigător Oscar, a sărit peste trei rânduri de scaune pentru a a-și mângâia mai repede statueta. Acum, cu Leul de aur pentru întreaga carieră în mână, l-a aruncat în aer, a dansat cu el, parcă pentru a ne convinge, încă o dată, de adevărul cuvintelor directorului Alberto Barbera despre exuberanța fără seamăn a artistului."Încă de la începuturile sale, petrecute sub semnul unui val inovator ș ireverențios în fața regulilor și tradițiilor - va spune el - Roberto Benigni s-a impus în panorama spectacolului italian ca o figură referențială, fără precedent și fără egal.
Almodovar și penelope Cruz la conferința de presă
Alternând aparițiile pe scenă cu cele pe platouri și la televiziune, cu rezultate de fiecare dată surprinzătoare, s-a impus în toate prin exuberanța și impetuozitatea sa, prin generozitatea cu care de dăruiește publicului și bucuria plină de pasiune care constituie, cred, componenta cea mai originală a creațiilor sale. Cu un admirabil eclectism, fără să renunțe niciodată la a fi el însuși, a trecut de la actorul comic, aflat printre cei mai extraordinari din atât de bogata galerie a interpreților italieni, la regizorul memorabil, capabil să realizeze filme de un enorm impact popular, pentru ca, în cele din urmă, să devină unul dintre cei mai apreciați interpreți și popularizatori ai Divinei comedii a lui Dante.
Puțini artiști au știut să-și clădească un comic exploziv, adeseori însoțit de o satiră desacralizantă, transferat actorului care și-a pus talentul în slujba unor mari regizori, Federico Fellini, Matteo Garrone și Jim Jarmush și care s-a dovedit și un fascinant și rafinat exeget literar". O adevărată întrecere în laudatio. Pentru Jane Campion, care a citit motivarea premiului, Benigni face parte din familia celor care cred în miracole, cum ar fi acela de a se îndrăgosti în fiecare zi. I-a comparat nestăvilitul entuziasm cu explozia unei sticle de Prosecco. Și, vorba cuiva, Prosecco a explodat.
A fost greu să fie oprit Begnini din lungul său discurs de mulțumire, oricât de precipiat a fost rostit. I-a amintit pe toți regizorii cu care a lucrat, fără să uite pe nimeni, evident. I-a mulțumit directorului festivalului, dar și președintelui țării, lui Sergio Mattarella, aflat în sală. S-a întors la trofeul său, mărturisind celor care vor să-l creadă, că în sinea lui credea că mai degrabă "merită un pisoi, nu un Leu de aur care aici, la Veneția, este cel mai luminos premiu ce se poate imagina în Italia și în lume.
Când mi s-a comunicat, am sărit în sus de bucurie, am dansat rumba, am fost fericit. Mulțumesc președinte Mattarella pentru că ne-ați demonstrat că iubiți arta. Când am aflat că veți fi aici am avut aceeași emoție ca la Wembley, când a marcat Bonucci.Voiam să-l îmbrățișez și să-l sărut. Trebuie să mai rămâneți un an în plus, pentru că purtați noroc". Benigni a devenit serios în clipa mulțumirilor supreme, cele adresate soției sale, actrița și producătoarea Nicoletta Braschi:"Nu pot să dedic acest premiu persoanei care îmi învață mintea, cum zicea Dante, actriței mele preferate, Nicoleta Braschi, pentru că acest premiu este al ei și al aceluia căruia vrea ea să i-l dedice.... Tot ceeace am făcut timp de 40 de ani, am făcut împreună.
Cunosc un singur fel de a măsura timpul, cu tine și fără tine. Să împărțim acest Leu, eu iau coada și îți las ție restul. Dacă am făcut ceva bun în viață, asta se datorează luminii tale". Din fericire, emoția acestei seri inaugurale a fost prelungită de premiera filmului lui Almodovar Madres paralelas, considerat de mulți critici a fi unul dintre cele mai bune ale carierei sale. Dacă acum doi ani, la Cannes, cineastul spaniol îi oferea lui Antonio Banderas un rol memorabil în Durere și glorie, de data aceasta a privilegiat-o pe Penelope Cruz. Altfel spus, se pare că Almodovar respectă mult aclamata paritate de gen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News