EXCLUSIV Veneția 2022: Leii preferă doamnele
Mai că mă încumet să lansez un avertisment celor care vor să îl ia în seamă: feriți-vă de criticii de film care iubesc muzica. Sunt slabi de înger (vorbesc în cunoștință de cauză).
Cum să mai ai mintea limpede, gata de atac și voința dârză de a fi cât de cât obiectiv în judecarea unui palmares - în cazul de față - după ce festivalul a avut inspirația de a-l invita pe faimosul violoncelist croat Stjepan Hauser la închiderea celei de a 79-a ediții a Mostrei del cinema? Fiară să fii și tot nu pot să cred că, după ce l-ai ascultat, aducând de departe, în stilul care l-a făcut celebru, nemuritoarea Historia de amor a lui Arturo Cino Hassan, mai poți să dai cu barda.
Din 1955, de când a fost lansată de compozitorul panamez, generații de cântăreți și instrumentiști au fost iremediabil seduși iar când este spusă la alto sax sau violoncel, precum acum, nu știu de ce, dar chiar nu mai ai scăpare. Cu Hauser nu mai este una Historia de amor, ci presimțirea unei alte historia, dintr-o altă lume, care ne așteaptă pe toți.
Colin Farrel a aflat de Cupa Volpi fiind în America
Dar să revin cu picioarele pe pământ și "să trecem la lucruri serioase", cum se spune. Ar trebui să ne învățăm minte și să renunțăm la jocurile de-a pronosticul. Juriul acestei ediții le-a spulberat pe toate. Cu o excepție: Cate Blanchett, despre care toți am băgat mâna în foc atunci când a fost vorba de Cupa Volpi pentru interpretare. A fi ignorat creația ei din filmul Tár al lui Todd Field, ar fi fost tot una cu a modifica, aberant, înălțimea Everestului.
În rest, Julianne Moore - președinta și companionii ei, scriitorul britanico-japonez Kazuo Ishiguro, regizorii Audrey Diwan (Franța, câștigătoarea Leului de aur anul trecut), Leonardo Di Costanzo (Italia), Rodrigo Sorogoyen (Spania), Mariano Cohn (Argentina) și actrița iraniană Leila Hatami au avut criteriile lor și, așa cum se întâmplă de atâtea ori, au avut grijă să ofere câte o compensație, pe ici, pe colo. Ziariștii, criticii trăiesc dezamăgirea uitând că, în ultima vreme, obișnuitelor criterii li s-a adăugat unul nou, al genului, gender, în accepția universală.
Taylor Russel a primit premiul Marcello Mastroianni
De trei ani, la rând, Leone d'oro preferă doamnele: Chloé Zhao în 2020 cu Nomadland, amintita Audrey Diwan cu l' Evénement anul trecut și, de data asta, americana Laura Poitras cu All the Beauty and Bloodshed (Toată frumusețea și vărsarea de sânge - în traducere directă). Pentru a doua oară când un documentar este marele câștigător, după Sacro gru al lui Gianfranco Rosi în 2013 și, cred, pentru prima oară când unul dintre filmele cu cele mai mici note acordate de criticii italieni și internaționali este încoronat.
Laura Poitras, altfel cineastă cu un CV onorabil, ce include și un Oscar pentru Citizenfour în 2015, reconstituie în recent premiatul documentar parcursul fotografei și militantei Nan Goldin în demersurile ei de dezvăluire a marilor scandaluri din industria farmaceutică. În speță - cazul familiei Sackler, îmbogățită din vânzarea opioidelor, dar care și-a spălat imaginea publică prin gesturi de mecenat.
Vezi și: Veneția 2022: Marilyn, Elvis și Mickey Mouse
Ca orice documentar ce se respectă, și acesta asamblează nenumărate imagini revelatoare, diapozitive, capete de reportaje, mărturii, într-un colaj pertinent. Poate că, dincolo de ținta denunțătoare, filmul are meritul de a întregi portretul artistei Nan Goldin și al unei generații care a construit cultura unederground newyorkeză a anilor '70 - '80. Să mai amintesc că Leul de aur era așteptat, de către cei mai mulți, să ia drumul spre Irlanda, odată cu Martin McDonagh și filmul său The Banshees of Inisherin?
A fost răsplătit, pe bună dreptate, unul dintre cei doi interpreți, Colin Farrel și, ca un adaos compensatoriu, autorului i-a revenit și Premiul pentru cel mai bun scenariu. Imi pare rău să scriu, dar curat gest de mântuială. Dintre cele 23 de titluri din competiție, cinci au fost semnate de femei și două dintre ele au fost onorate cu premiile cele mai importante, în ordinea strigării. După Leul suprem, Leone d' argento - Marele premiu al juriului a revenit franco-senegalezei Alice Diop, pentru Saint Omer, despre a cărei Medee africană am relatat pe larg într-o trecută corepondență.
Regizoarea franco-senegaleza Alice Diop cu mica ei crescatorie de Lei
Autoarea a mai dobândit și un leu mai mic, dar de viitor, numit chiar astfel, Il leone del futuro - Luigi de Laurentiis, pentru debut. De ceea ce ne-am temut mulți, nu am scăpat: de răsplătirea romantismului canibal sau a canibalismului romantic, cum vreți să-i spuneți. Tare aș vrea să apuc ziua în care cineva să mă poată convinge că Luca Guadagnino a fost cel mai bun regizor al acestei ediții, din moment ce filmului său Bones and all i-a revenit un Leone d'argento, Leul de argint pentru regie.
Mai bun decât Argentina 85, decât Il Signiore delle formiche, al unui alt italian, veteranul Gianni Amelio? Să fi căzut tot juriul pradă fenomenului Chalamet, idolul generației X? Sau de partenera lui, Taylor Russel, care a plecat și cu premiul Marcello Mastroianni pentru o tânără actriță pe cale de afirmare (giovane attrice emergente). Într-o astfel de companie, Premiul special al juriului acordat cineastului iranian încarcerat, Jafar Panahi, pentru No Bears, pare mai degrabă un semnal politic, decât o apreciere valorică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
