L-am regăsit acum, pe Michael Fassbender, în primele cadre din The Killer al lui David Fincher, ca într-o stranie prelungire a filmului din 2011, The Shame (Cupa Vopi): tot la o fereastră, scrutând peisajul.
De data aceasta unul parizian, cu un oraș care se trezește, stârnindu-i emoții și amintiri profesionale celui a cărui meserie - vom afla – este de killer, ucigaș tocmit. Unul înzestrat cu un insolit apetit filosofic, în marginea ocupației sale. Răceala geometrică a construcției acestui thriller și impulsurile de sistematică reflexivitate ale protagonstului se adună în ceea ce aș numi un manual al bunului ucigaș, pentru uzul celor fără experiență în domeniu.
Și spectatorul se alege cu ceva, cu o colecție de panseuri de un simpatic cinism: „Nu te baza pe improvizație, optează pentru anticipare. Nu empatiza, asta înseamnă slăbiciune și rezultatul este vulnerabilitatea. Întreabă-te întotdeauna ce câștigi de pe urma unei acțiuni”.
Le-am reținut, pentru că ele revin ca un leitmotiv ce însoțește deplasările în interes de serviciu ale killerului fără nume, în diferite spații de pe diferite continente, popasuri cronometrate și riguros ordonate în tot atâtea capitole. Oricum, în afara acestor ziceri replicile rostite de Fassbender le poți aduna pe degetele unei mâini. Nu are cu cine schimba prea multe vorbe, profesiunea sa fiind una a așteptării țintei și a rezolvării.
Fanny Ardant, interpreta î__-n filmul lui Polanski The Palace
Cu ajutorul unei provizii de gadgeturi, de pașapoarte false și al unei garderobe pe care nu știm cum o transportă, cu atât mai mult cu cât este adaptată împrejurărilor: la Paris, eroul se deghizează în turist neamț, pentru că „francezii, deobicei, evită un astfel de personaj”.
Este micul umor al ucigașului, într-un film încremenit, din care țâșnește uneori câte un inspirat gest de complicitate cu spectatorul: în lift, travestit într-un lucrător de la salubritate care târăște un tomberon ce ascundea, evident, o victimă, omul nostru este întrebat de un glumeț,”Vreți să vă ajut să scăpați de cadavru”?
Un fel de a ne face cu ochiul, de a alunga umbra unui Samurai de neuitat, al lui Melville, cel care dădea răstimpului așteptării - adevărată componentă a filmelor noir - o tulburătoare dimensiune existențială. Plasat în calendarul festivalului între Polanski și Woody Allen, între The Palace și Coup de chance, negurosul Fincher ne îndeamnă, fără să vrea, să comparăm morțile din filmele lor, pentru că se moare și colo, și dincolo, dar din alte pricini, care spun ceva despre, nici mai mult, nici mai puțin decât pofta de viață a autorilor, cineaști nonagenari (sau aproape).
Nu au fost scutiți de proteste asupra cărora nu cred că mai are rost să insistăm, dar reacția sălii a compensat îndârjirile răzleților manifestanți: trei minute de apaluze pentru Polanski (care nu se află la Veneția) la premiera de gală, aplauze la vizionarea pentru presă a filmului lui Woody Allen. Acesta din urmă a debarcat la Lido, fericit că filmul său, realizat în Franța, cu actori francezi, a fost selecționat ( în afara competiției) la Veneția. Aluzie suficient de transparentă la refuzul lui Thierry Frémaux de a-l accepta la Cannes.
Michael Fassbender - The Killer
Intoleranța distorsionează judecățile, învălmășește criteriile. Greu de explicat încăpățânarea unora de a nu admite că, la apus de carieră, marii cineaști își pot permite și luxul unor mici exerciții ludice, cum este The Palace al lui Polanski – scris împreună cu vechiul complice, de pe vemea Cuțitului în apă, Jerzy Skolimovski – comedie traversată de absurd despre grotescul agresivei așa zisei lume bună.
Cât despre Woody Allen, el face ceea ce știe cel mai bine: să ne manipuleze, să ne amețească, la început, cu promisiunea unei scurte povești de dragoste regăsită, din întâmplare, pentru a ne trimite apoi pe un alt teren, al comediei criminale, ca să spun așa. Am început cu un killer, termin cu un altul-surpriză: ucigașul din Coup de chance este o namilă pe nume Dragoș, cu domiciliul în București.
Bag de seamă că tot mai mulți nepricopsiți din filmele străine, dealeri, hoți, atacatori etc sunt de pe la noi (cam așa cum sunt instalatorii polonezi.) O modă puțin neliniștitoare. Dacă până și Woody Allen s-a molipsit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News