Veneția 2024: Capcanele erotismului

Care ar fi explicația au întrebat ziariștii? Răspuns: „Am traversat cincisprezece ani de ipocrită respectabilitate și de anulare a reprezentării erotismului în cinema. Sunt mai mulți factori. Pe de o parte așazisa cultură woke, voința de a nu risca înfățișând actori și actrițe în situații socotite inconvenabile, pe de alta – încercarea de a găsi o adresare către un public mai larg, într-o vreme în care cinematograful părea a nu-și găsi toată forța.

Producțiile înseși și-au impus forme de autocenzură. Întoarcerea erotismului este, după părerea mea, un bun semnal. Ne eliberează de acest moralism mascat și fără țintă, indică regăsirea unei înfruntări a relațiilor sexuale între indivizi, cu o discretă doză de libertate”.

Discuția declanșată, cum scriam în prima corespondență de prezența în selecția oficială a miniseriei Disclamer a prestigiosului cineast mexicatât de guralivă - an Alfonso Cuaron (Leul de aur în 2018 pentru tulburătorul Roma), nu poate fi, deocamdată extinsă, atâta timp cât nu cunoaștem filmele ce vor fi proiectate de acum încolo. Am revenit pentru că, văzând toate episoadele amintitei miniserii, mi-am dat seama, dacă mai era nevoie de încă o dovadă, cât de multe pot fi capcanele cinematografului și una dintre ele este chiar erotismul.

Există scene să le spunem fierbinți, deși, în comparație cu, să zicem, francezul Abdellatif Kechiche, cel din Mektoub My Love, ceea ce am văzut acum poate părea apă de roze. Cuaron introduce evocatul erotism ca pe o inserție într-o complicată țesătură narativă pe care, din motive lesne de înțeles (Disclamer va fi difuzat pe Apple) nu se cade să o desfac nod cu nod.

Cate Blanchett într-un cadru din miniseria Disclaimer (foto La Biennale)

Ceea ce pot spune este că desenul din covor nu seamănă cu cel de pe dosul lui. Asistăm în cele din urmă la un adevărat complot al capcanelor. Nu am văzut multe seriale care să ne pună pe gânduri, să ne arunce în miezul tensionatei întrebări care ne întâmpină la tot pasul: în ce lume trăim, înconjurați de atâta minciună? Toate și toți mint pe ecran: romanele, fotografiile, internetul mai abitir decât orice, mint adulții, bătrânii, tinerii.

Dar, vorba lui Hitchcock, nu este decît un film, fie el de Alfonso Cuaron, cu Cate Blanchett și Kevin Klein (frumoasă, surprinzătoare reîntâlnire după mulți ani cu actorul pierdut din vedere). Cinematograful lumii este mare, cum sugera, la conferința de presă, și Isabelle Huppert, președinta Juriului internațional al acestei ediții : „În ce limbă doriți să vă vorbesc? În italiană, în engleză, în franceză? Dați-mi voie să folosesc acea limbă universală care merită să rămână vie, limba numită cinema”.

Lumea este mare și umbra nenumăratelor ei probleme se strecoară în mai toate intervențiile. Distină cu un Leu de aur pentru întreaga carieră, actrița americană Sigourney Weaver – pe care nu mi-am imaginat-o atât de guralivă – a ținut să spună în cuvântul ei de mulțumire: „De câte ori sunt întrebată de ce aleg să interpretez femei puternice răspund: Pentru că femeile au fost, dintotdeauna, în prima linie, și nu pentru că și-ar fi dorit mereu, ci pentru că a fost nevoie de ele.

Aceste femei sunt inspirația mea. Dacă am însemnat ceva la Hollywood, lor le datorez și pentru asta sunt fericită. La ora de față toate suntem electrizate de Kamala Harris”. Ar fi și greu de imaginat ca ecourile politice ale zilei să nu răzbată prin perdeaua oricât de sclipitoare a unui mare festival.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News