EXCLUSIV  Veneția 2024: Niciun palmares nu e perfect

Așa este. Până în ultima zi, când venea vorba de Il Leone d 'oro, două erau titlurile care zburau prin aer: The Room Next Door (Camera de alături) și Ainda estou aqui / I'm Still here / Sunt tot aici. Spaniolul Pedro Almodóvar și brazilianul Walter Salles. Primul - preferat în primul rând de criticii italieni, cel de al doilea - de cei din toată lumea. La mijloc, unii ca mine, care ar fi fost fericiți în ambele cazuri. Juriul a hotărât.

Speculația conform căreia unul dintre membrii lui, Kleber Mendonça Filho, brazilian, ar fi putu să se impună în apărarea conaționalului său nu a funcționat. Ainda estou aqui a obținut Premiul pentru scenariu, ceea ce nu este puțin.

Bogdan  Muresanu, castigator al sectiunii Orizzonti (Foto: la Biennale ASAC) 

Dramaturgia, semnată de Murilo Hauser și, Heitor Lorega, este o coloană vertebrală puternică, adecvată stilului sobru, intersectat de câteva unde lirice al lui Salles. Întrebarea inevitabilă răsare atunci când constatăm cu părere de rău ignorarea contribuției marii actrițe Fernanda Torres în construcția filmului. Voi reveni ceva mai încolo. Cât despre Almodóvar, se poate spune "în sfârșit" , pentru că, în afara Premiului pentru întreaga carieră de acum cinci ani și a premiului pentru scenariu cu Femei în pragul unei crize de nervi, în 1988, cineastul madrilen nu a mai fost câștigător la Lido, deși selecționat de trei ori.

Maura Delpero- Leul de argint (Foto: La Biennale ASAC)

Brady Corbet cu al său The Brutalist își află un loc meritat, Leul de argint atribuit pentru regie este justificat de ampla revărsare narativă a filmului în care vibrează amintirea unui destin tragic, aproape uitat. Aici, aproape că se termină mica listă a câștigătorilor văzuți mai mult ca siguri, indiferent în ce căsuțe i-am fi distribuit. Cunoascând, ca și alți confrați, mecanica marilor festivaluri, mai ales pe cea din ultima vreme, nu am înlăturat posibilitatea ca juriul să-și îndrepte atenția către numele celor nou veniți, cu deosebire feminine.

Aș scrie, însă, cu păcat, cum se spune, dacă aș atribui genderismului la modă triumful georgienei Dea Kulumbegashvili și al italiencei Maura Delpero. Prima: Premiul special al juriului cu April, a doua - Marele premiu al juriului pentru Vermiglio. Forță epică, simț al realității, refuzul spectaculosului și la una, și la alta. Cum nimeni nu e profet în țara lui, criticii italieni l-ar fi dorit premiat pe veteranul Pupi Avati (85 de ani) cu minimalistul Campo di bataglia.

O Cupa Volpi pentru Vincent Lindon (Foto: La Biennale ASAC)

Nu a fost să fie și mi-l încipui pe hâtrul cineast zicând Ajutați-mă să visez (Aiutami a sognare) așa cum sună titlul filmului său din 1981. Nume noi au fost preferate și atunci când au intrat în discuție filmele franceze. Nu este deloc greu să ne imaginăm că președinta juriului, Isabelle Huppert, a fost cea care a susținut onoarea cinematografului francez printr-o opțiune incontestabilă: Cupa Volpi opentru interpretare masculină câștigată de Vincent Lindon, protagonistul filmului Jouer avec le feu, al surorilor Delphine și Muriel Coulin.

Încă un rol de bărbat prins în zbaterile contradicțiilor din viața de azi. Impecabil, ca întotdeauna, dar și repetitiv. Ar fi fost o îndrăzneală prea mare alegerea lui Adrien Brody, torturatul artist din The Brutalist? Probabil, dar rămânea filmul francez în aer. Adevărata nedumerire a început când s-a auzit numele lui Nicole Kidman alăturat de Cupa Volpi pentru interpretare feminină.

Nicole Kidman nu si-a- putut ridica premiul, fiind chemata acasa de un trist anunt,  moartea mamei (Foto: la Biennale ASAC) 

Un premiu care, nu avem încotro, aureolează o peliculă precum Babygirl (regia- Halina Reijn), dacă nu penibilă, cum s-a scris, în cel mai bun caz mediocră. Cea mai prost cotată din competiție. Nicole Kidman este o actrița fermecătoare, cu o bună intuiție psihlogică a rolurilor sale, multe și diverse, de până acum. Nu și de data aceasta când s-a supus gratuitelor trăiri sexual obsesive ale unei femei nemulțumite în viața conjugală. Expunerea corpului devenit o poveste, cum mărturisea actrița, nu mai este astăzi nici măcar o mare performanță, în condițiile dirijării exercițiilor erotice de către mai noul profesionist în nomenclatorul industriei cinematografice, numit intimacy coordinator.

Dea Kulumbegashvili  - Premiul special al juriului (Foto: La B iennale ASAC)

Renunțarea la candidatura minunatei Fernanda Torres din filmul lui Salles, cea care străbate cu atâta demnitate deceniile unei istorii dramatice, mi se pare de-a dreptul o gafă greu de înțeles. Cu atât mai mult cu cât noul regulament al acordării premiilor Mostrei del cinema permite acum încununarea unui actor/actrițe dintr-un film distins cu alte premii, dacă există unanimitatea juriului și acordul directorului festivalului.

Cam complicat, dar nu imposibil. Vom uita, desigur, astfel de nedreptăți festivaliere ale unei ediții care, în ceea ce ne privește, ne-a adus bucuria consacrării lui Bogdan Mureșanu prin premiile atât de importante dobândite de Anul nou care n-a fost, amintesc doar Cel mai bun film al secțiunii competitive Orizzonti și Premiul criticii internaționale (Fipresci). Poate că, încet, încet, obsesia Cannes-ului atotbiruitor sa va mai îndepărta.   

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News