Veneția sub ape: O nouă inundație a blocat localitatea. Stare de urgenţă

Inundații Veneția. foto: @LuigiBrugnaro - Twitter
Inundații Veneția. foto: @LuigiBrugnaro - Twitter

Veneţia a fost inundată vineri în urma unei noi creşteri a nivelului apelor, la doar câteva zile după ce aşezarea-lagună a fost afectată de cel mai grav episod de inundaţii din ultimii peste 50 de ani.

Piaţa centrală San Marco a fost acoperită de ape, iar accesul turiştilor a fost restricţionat, în timp ce magazinele şi hotelurile au fost din nou inundate, informează Reuters preluată de Agerpres.

Autorităţile locale au indicat că fenomenul de "aqua alta" (maree înaltă) a ajuns la 154 de centimetri peste nivelul normal, sub cel de 187 de centimetri înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri - al doilea cel mai mare nivel consemnat în Veneţia. Apele au acoperit vineri 70% din suprafaţa oraşului punându-i la grea încercare pe localnici, nevoiţi să înceapă o nouă operaţiune de curăţare.

Suntem în această stare de urgenţă de câteva zile şi nu mai suportăm, a spus Nava Naccara din Veneţia într-o declaraţie acordată Reuters.

Cabinetul Italian a declarat joi stare de urgenţă în Veneţia după ce nivelul ridicat al apelor a afectat magazine, biserici, monumente şi alte zone de interes istoric şi turistic. Au fost alocate 20 de milioane de euro pentru rezolvarea problemelor imediate.

Primarul Luigi Brugnaro a estimat vineri că pagubele ar putea fi semnificativ mai mari. Veneţia a fost distrusă zilele trecute. Vorbim despre pagube totalizând miliarde de euro, a declarat Brugnaro într-un mesaj video publicat pe Twitter. Este o situaţie de urgenţă, dar o gestionăm, a adăugat edilul.

Sirenele au sunat în Veneţia de la primele ore ale zilei de vineri avertizându-i pe cetăţeni cu privire la pericolul mareei înalte prognozate, iar cripta de sub Bazilica San Marco a fost rapid inundată.

Se așteaptă noi inundații



După inundaţiile de vineri sunt prognozate noi episoade de maree de până la 110-120 de centimetri în cursul acestui weekend. În condiţii normale, episoade de maree de 80-90 centimetri sunt considerate în general semnificative, dar relativ uşor de gestionat.

Primarul a invocat schimbările climatice drept cauză pentru creşterea nivelului apelor cu care se confruntă oraşul în ultimii ani. Potrivit estimărilor, nivelul mediu al mării ar fi crescut cu peste 20 de centimetri faţă de în urmă cu un secol, iar tendinţa este posibil să se accentueze.

Grupuri de voluntari şi studenţi au sosit în centrul oraşului pentru a ajuta la operaţiunile de curăţenie, în timp ce şcolile au rămas închise aproape toată săptămâna.

Apele s-au menţinut sub valoarea de 187 de centimetri deasupra nivelului normal înregistrată la primele ore ale zilei de miercuri, cel mai ridicat nivel consemnat în ultimii peste 50 de ani. În urma acestui episod de inundaţii, apele au acoperit peste 90% din suprafaţa oraşului.

Lucrările de construcţie a unei structuri menite să protejeze Veneţia de fenomenul aqua alta au fost amânate şi nu vor debuta mai devreme de sfârşitul anului 2021, proiectul numit "Moise" fiind afectat de problemele care au ajuns să caracterizeze programele majore de infrastructură din Italia - corupţie, depăşiri ale costurilor şi întârzieri prelungite, notează Reuters.

Veneţia este afectată frecvent de fenomenul mareelor înalte. Oraşul construit pe piloni şi pe sute de insule legate între ele s-a scufundat în ultimul secol cu circa 28 de centimetri faţă de nivelul mării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel