În urmă cu doar câteva zile, presa internațională relata despre vizita unor oficiali americani la Caracas. Astăzi, doi deținuți americani au fost eliberați.
Venezuela a eliberat doi cetățeni americani încarcerați în urma discuțiilor cu o delegație americană la Caracas, scrie BBC. Unul dintre cei eliberați este Gustavo Cárdenas, director al Citgo, o companie americană de rafinare controlată cândva de firma petrolieră de stat din Venezuela. Al doilea deținut este Jorge Alberto Fernández, care a fost arestat anul trecut în Venezuela, fiind acuzat de terorism.
Președintele american Joe Biden a confirmat eliberarea lor și a afirmat că cei doi au fost „deținuți pe nedrept în Venezuela”. Într-o declarație, președintele Biden a mulțumit trimisului prezidențial special, Roger Carstens și „întregii echipe diplomatice pentru eforturile lor neobosite de a asigura eliberarea deținuților și reuniunea familiilor”.
Cárdenas face parte dintr-un grup de șase directori închiși, din domeniul petrochimic, cunoscut sub numele de Citgo 6. Un avocat al Citgo 6 a spus că restul de cinci directori petrolieri „sunt încă încarcerați”.
Cei șase, dintre care cinci sunt cetățeni americani născuți în Venezuela, în timp ce unul este rezident permanent al SUA - au fost reținuți în Venezuela în 2017, sub acuzații de corupție.
În noiembrie 2020, aceștia au fost condamnați la pedepse de închisoare mari, cuprinse între opt și 13 ani.
Mai multe instituții media importante din America au raportat în acest weekend că președintele Joe Biden a trimis o delegație în Venezuela pentru a se întâlni cu dictatorul socialist Nicolás Maduro, pentru a discuta despre cumpărarea petrolului venezuelean, scrie Breitbart.
Prețul țițeiului a crescut vertiginos la nivel internațional în lumina războiului dintre Rusia și Ucraina. În timp ce fricțiunile au început în 2014, ostilitățile au escaladat luna trecută după ce omul Vladimir Putin a anunțat lansarea unei invazii la scară largă a țării, inclusiv a capitalei Kiev, într-un presupus efort de „de-nazifiere” a țării. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News