Venezuela: 'Am sacrificat totul', spune fostul şef al serviciului de informaţii al regimului Maduro

Fostul şef al serviciului de informaţii din Venezuela a afirmat că a 'sacrificat totul' pentru 'a lupta împotriva corupţiei', cu ocazia primei sale luări publice de cuvânt după ce i-a întors spatele preşedintelui Nicolas Maduro şi a dezertat, într-o înregistrare video difuzată joi, relatează AFP.

'Popor al Venezuelei, am sacrificat totul!', a declarat Christopher Figuera în scurta înregistrare video de un minut şi jumătate difuzată pe Twitter de canalul NTN24. 'Cei care mă cunosc ştiu cum am luptat frontal împotriva corupţiei şi a nedreptăţilor', a adăugat el. După rebeliunea eşuată de la 30 aprilie, la care a îndemnat opozantul Juan Guaido, au circulat zvonurile că Christopher Figuera, şeful SEBIN, a dezertat.

Confirmarea a venit marţi de la Washington, atunci când vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat că generalul Figuera a 'dezertat săptămâna trecută'. În consecinţă, a continuat vicepreşedintele SUA, administraţia Trump a ridicat sancţiunile americane care îl vizau. În înregistrarea difuzată joi, Christopher Figuera nu vorbeşte despre revolta eşuată de la 30 aprilie, dar îl critică implicit pe Nicolas Maduro, pe care Washingtonul, aliat al lui Juan Guaido, încearcă să îl răstoarne de la putere.

'Trebuie să te opreşti să mai acuzi lumea întreagă pentru nefericirea ţării noastre şi să ceri şi mai multe sacrificii populaţiei, în timp ce unii conducători care au făcut avere au plasat totul în străinătate', a mai spus Christopher Figuera în această înregistrare efectuată într-un loc neprecizat. El a mai afirmat că i-a cerut lui Donald Trump să 'ridice sancţiunile' împotriva Venezuelei. Potrivit declaraţiilor sale, preşedintele american i-a răspuns că 'va face aceasta doar atunci când un nou guvern va fi în funcţiune' la Caracas. 'Sunt convins că merităm o ţară mai bună. Trebuie să muncim cu toţii la reconstrucţia şi restabilirea statului', a încheiat Christopher Figuera. Apelul la rebeliune împotriva lui Nicolas Maduro lansat de Juan Guaido alături de soldaţii alăturaţi cauzei sale a eşuat. Circa 25 de soldaţi au cerut azil la ambasada Braziliei, iar opozantul Leopoldo Lopez, care a apărut alături de Juan Guaido, s-a refugiat în cea a Spaniei.

În plus, justiţia a lansat urmăriri penale contra a zece deputaţi pentru sprijinul acordat rebeliunii. Unul dintre aceştia, Edgar Zambrano, vicepreşedinte al Adunării Naţionale, a fost arestat miercuri seară, iar alţi trei s-au refugiat în ambasade la Caracas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel