Autoritățile din Venezuela au anunțat în urmă cu puțin timp că înregistrează primele cazuri de coronavirus.
Doi resortisanți venezueleni sunt primele cazuri confirmate de coronavirus ale națiunii, a anunțat vineri vicepreședintele Delcy Rodriguez, scrie CNN.
Primul caz confirmat este o femeie de 41 de ani care a călătorit în Statele Unite, Italia și Spania, a spus Rodriguez. Al doilea caz este un bărbat de 52 de ani care a călătorit în Spania.
Ambele cazuri sunt în carantină.
Rodriguez a spus că guvernul venezuelean ordonă tuturor pasagerilor care au călătorit cu zborul Iberia 6673 pe 5 și 8 martie să intre în „carantină imediată obligatorie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu