Guvernul venezuelean s-a arătat dispus să reia dialogul cu opoziţia, dar doreşte să modifice mecanismul, a declarat joi şeful diplomaţiei venezuelene Jorge Arreaza, după ce negocierile au fost suspendate la începutul lunii august de către preşedintele socialist Nicolas Maduro, informează AFP.
'Va avea loc o întâlnire (cu delegaţii Norvegiei) şi cu siguranţă vom reuşi să restabilim dialogul pe baza unui mecanism regândit, la capătul unei reflecţii necesare, care are loc în acest moment', a declarat presei ministrul de externe venezuelean. O delegaţie a guvernului norvegian se află zilele acestea la Caracas în încercarea de a relansa dialogul dintre putere şi opoziţie, conform anunţului făcut miercuri de liderul opoziţiei Juan Guaido.
Pe 7 august preşedintele Nicolas Maduro a suspendat participarea delegaţiei oficiale la negocierile cu opoziţia mediate de Norvegia, în semn de protest faţă de sancţiunile americane prin care au fost blocate toate activele guvernului venezuelean din SUA, ţară care îl susţine pe liderul opoziţiei Juan Guaido. 'Acest mecanism pe care l-am avut până acum o săptămână a avut drept rezultat embargoul (economic al SUA), atacuri, apeluri la conspiraţie, la lovituri de stat', a acuzat Arreaza, care face parte din delegaţia părţii guvernamentale la negocierile din Barbados.
'Trebuie să avem un mecanism care să garanteze pacea, coabitarea, coexistenţa noastră a tuturor', a adăugat el, subliniind că şeful statului a întrerupt discuţiile, fără ca aceasta să însemne că procesul de negocieri a fost abandonat. Conform guvernului de la Caracas, blocada economică americană ce prevede sancţiuni pentru statele care doresc să facă comerţ cu Venezuela, a fost solicitată şi susţinută de Guaido. Dialogul inter-venezuelean a început la Oslo şi a fost transferat pe 8 iulie în Barbados. Discuţiile de pe insula din Caraibe vizează reglementarea paşnică a gravei crize politice, economice şi sociale pe care o traversează Venezuela, o criză marcată de hiperinflaţie şi de prăbuşirea producţiei de ţiţei, vital pentru economia acestei ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu