Venezuela. Omul lui Maduro se apară: ”Nu există criză”

Venezuela
Venezuela

Ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza, a afirmat marţi la ONU că în ţara sa nu există criză umanitară, vorbind în acelaşi timp o "cooperare sporită" cu Naţiunile Unite, relatează AFP.

Pentru a doua oară în această lună, Jorge Arreaza s-a întâlnit cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în contextul în care impasul continuă în Venezuela între preşedintele Nicolas Maduro şi liderul opoziţiei, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar.

ONU s-a declarat pregătită ca, în cazul undei verde din partea guvernului Maduro, să mărească ajutorul său umanitar în Venezuela, confruntată cu o gravă criză politică şi economică, marcată de o penurie de hrană şi medicamente, care a constrâns peste două milioane de persoane să fugă din ţară cu începere din 2015.

"Nu există criză umanitară în Venezuela. Există o economie blocată şi sub asediu", a declarat Jorge Arreaza în cursul unei conferinţe de presă la sediul ONU, denunţând dublul discurs al Statelor Unite.

Economie sub asediu?

"Un guvern care vă ameninţă că va face uz de forţă, cu o invazie, cu un blocaj, care dă altor ţări ordinul să va blocheze, are într-adevăr dorinţa de a vă aduce ajutor umanitar?", a continuat el. "Este un guvern ostil care vă ucide cu o mână în timp ce vă dă de mâncare cu cealaltă", a mai spus ministrul.

Şeful diplomaţiei de la Caracas a făcut cunoscut că a discutat cu Antonio Guterres despre o "cooperare sporită" între Venezuela şi Naţiunile Unite, fără să ofere mai multe detalii.

Guvernul venezuelean a semnat marţi la Caracas, în favoarea alimentaţiei şcolare, două acorduri cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură şi cu agenţia ONU pentru protecţia copiilor (UNICEF).

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus deja să joace un rol de mediere în Venezuela, dar a insistat că va face acest lucru numai cu acordul ambelor părţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel