Un deputat venezuelean al opoziţiei, acuzat că a sprijinit revolta eşuată de la 30 aprilie, a anunţat joi pe Twitter că s-a refugiat în reşedinţa ambasadorului Italiei, devenind al treilea parlamentar care şi-a găsit refugiul într-o reprezentanţă diplomatică pentru a evita să fie arestat, relatează AFP.
'Nu voi oferi plăcerea narcodictaturii de a mă prezenta ca pe un trofeu şi de a-i servi ca ostatic', a scris Americo de Grazia, unul din cei zece deputaţi ai opoziţiei puşi sub acuzare pentru sprijinul acordat revoltei la care a îndemnat săptămâna trecută liderul opoziţiei Juan Guaido. Curtea Supremă a Venezuelei, pe care opoziţia o acuză că s-ar afla în solda lui Nicolas Maduro, a inculpat pentru înaltă trădare, conspiraţie şi rebeliune civilă zece deputaţi ai opoziţiei pentru sprijinul acordat de aceştia tentativei de insurecţie din 30 aprilie.
Adunarea Constituantă, compusă doar din susţinători ai preşedintelui socialist al Venezuelei, a ridicat imunitatea a şapte dintre aceşti parlamentari. O altă deputată inculpată, Mariela Magallanes, s-a refugiat miercuri la reşedinţa ambasadorului Italiei la Caracas. Tot joi, deputatul Richard Blanco a anunţat că s-a refugiat la reşedinţa ambasadorului Argentinei în capitala venezueleană.
Autoproclamat preşedinte al Venezuelei, Juan Guaido este recunoscut de circa 50 de ţări, printre care SUA. Adunarea Constituantă i-a ridicat deja imunitatea parlamentară în aprilie, considerând că el a 'uzurpat' funcţia prezidenţială. Opozantul şi susţinătorii lui au recurs la rândul lor la termenul de 'uzurpator' pentru a-l califica pe Nicolas Maduro, estimând că acesta datorează menţinerea la putere alegerilor prezidenţiale 'fraudate' de anul trecut. Constituanta este una dintre cele două adunări parlamentare din Venezuela. Creată în 2017, ea înlocuieşte, de fapt, Adunarea Naţională, deciziile căreia nu mai sunt luate în calcul de executiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News