Venitul minim garantat devine venit minim de inserţie. Află care e diferența

salariu
salariu

Până în anul 2013, sistemul de asistenţă socială pentru familiile cu venituri reduse va fi modificat. Toate ajutoarele plătite acum vor fi comasate într-unul singur, potrivit strategiei privind reforma în domeniul asistenţei sociale, elaborată de Ministerul Muncii.

“Se va institui o singură prestaţie, bazată pe testarea mijloacelor (venituri realizate şi bunuri mobile şi imobile ce ar putea fi valorificate) prin unificarea venitului minim garantat, alocaţiei pentru susţinerea familiei cât şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei” se arată în strategie, conform money.ro. “Noua prestaţie pentru sprijinirea familiilor cu venituri reduse se va baza pe testarea mijloacelor şi se va acorda pe principiul utilizat în prezent la ajutorul social. Se va avea în vedere utilizarea unei scale de echivalenţă pentru stabilirea limitei maxime a veniturilor până la care o familie poate beneficia de noua prestaţie precum şi acordarea prestaţiei ca diferenţă între veniturile familiei şi limita maximă stabilită” detaliază strategia.

Practic, la nivelul anului 2013, în urma comasării tuturor formelor de ajutor pentru familiile cu venituri reduse, va fi acordat doar un singur tip de ajutor, numit “venit minim de inserţie”, la care se vor adăuga doar subvenţiile pentru căldură, acordate la nivel local. Autorităţile estimează că, în acel an, 404.000 de familii din România (medie lunară) vor beneficia de acest venit minim de inserţie. Pe ansamblu, ajutoarele acordate de stat familiilor cu venituri reduse nu vor scădea până în 2013, ci vor creşte. Astfel, dacă la nivelul anului 2010, totalul cheltuielilor de asistenţă socială pentru ajutorarea familiilor cu venituri mici au fost de 3,09 miliarde de lei, în 2013 cheltuielile se vor ridica la 3,67 miliarde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel