PSD și PNL cu 54% și Nicușor Dan cu peste 45% după primele exit-poll-uri sunt marii câștigători ai alegerilor europarlamentare și locale.
Prezent în studioul România TV, analistul politic Bogdan Chirieac și-a arătat convingerea că procentul mare pe care PNL-PSD l-au înregistrat le va asigura continuitatea în guvernarea comună.
„Vedeți posibile alte alianțe? Cine cu cine? AUR cu USR? Să fim serioși, este exclus. Va rămâne această alianță (n.r. - PSD - PNL) care e singura ce poate să corespundă”, a precizat Chirieac, imediat după afișarea rezultatelor.
Întrebat dacă nu vede o posibilă alianță PNL cu USR în viitor, Chirieac a precizat direct: Nu au 50%.
În ceea ce privește alegerile prezidențiale, situația e încă neclară, dacă PSD și PNL vor candida împreună sau separat, în ciuda unor zvonuri neconfirmate cu privire la un candidat unic.
Chirieac a reiterat ceea ce liderii celor două partide au anunțat înainte de scrutinul pentru locale și europarlamentare.
„Au și anunțat, va candida domnul Ciolacu, va candida și domnul Ciucă. Iar în opinia mea Alianța PNL - PSD nu are niciun motiv să se rupă după rezultatele din această seară. Ei vor rămâne la guvernare”, a conchis Chirieac.
Datele exit poll-ului Avangarde, la locale pe București și europarlamentare la nivel național:
Nicușor Dan: 45%
Gabriela Firea: 24%
Cristian Popescu Piedone: 13%
Sebastian Burduja: 10%
Mihai Enache: 4%
Diana Șoșoacă: 3%
Europarlamentare:
PSD-PNL: 54%
AUR: 14%
Alianța Dreapta Unită: 11%
UDMR: 5%
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News