Verne Troyer a murit. Actorul care a jucat în ”Harry Potter” și ”Austin Powers”, deces la doar 49 de ani

Actorul Verne Troyer, cunoscut pentru rolul Mini-Me din seria de filme "Austin Powers", a murit sâmbătă la vârsta de 49 de ani, a informat familia sa pe social media, citată de AFP. 

"Cu mare tristeţe şi inimile deosebit de îndurerate anunţăm că Verne s-a stins azi", a scris familia pe pagina sa oficială de Instagram. 

Motivele decesului nu au fost precizate, însă actorul, care suferea de nanism, măsurând doar 81 de centimetri înălţime, se lupta de mai mulţi ani cu depresia. 

Potrivit mesajului familiei sale, Troyer se botezase de curând. 

La începutul lunii, actorul a fost spitalizat în Los Angeles, însă motivul internării a rămas necunoscut. De asemenea, în urmă cu un an, acesta s-a aflat în spital din cauza dependenţei de alcool. 

Pe lângă rolul-cult din seria "Austin Powers", Troyer l-a interpretat şi pe goblinul Griphook în primul film "Harry Potter" şi a apărut în numeroase alte filme, emisiuni de televiziune şi reality-show-uri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel