Georgeta Filitti conferențiază despre ”ION GHICA, un ctitor al teatrului românesc” la TNB

În istoria noastră a existat o generaţie de aur. E cea formată în prima jumătate a secolului XIX, mai ales în Franţa, unde s-a educat temeinic, şi-a însuşit ideile liberale şi s-a întors în ţară să-şi împlinească menirea. Ion Ghica se desprinde dintre paşoptişti ca omul cu studii tehnice (Şcoala Naţională de Mine de la Paris), dornic să introducă în spaţiul românesc acea excelenţă profesională care a făcut totdeauna gloria Franţei. Ca profesor la Iaşi, în anii 1842-1843, lasă amintirea unui excelent organizator al învăţământului. Rigoarea lecţiilor sale de geometrie şi geologie se regăseşte şi în articolele publicate în „Propăşirea”. Implicat, la Bucureşti şi Paris, în formarea unui curent de opinie propriu timpului, de trezire a conştiinţei naţionale pentru eliberarea de sub protectoratul rusesc, el este o voce ascultată şi respectată.

Aşa se explică şi decizia guvernului revoluţionar de la 1848 de a-l trimite la Constantinopol pentru a pleda cauza românilor. Acolo face o bună impresie. Colaborarea la „Journal de Constantinople”, relaţiile cu diplomaţii britanici îi conferă notorietate, în asemenea măsură încât, deşi comiliton al unor revoluţionari care aveau să fie proscrişi, el beneficiază de solicitudinea Porţii otomane. Preţuirea se exprimă, în timpul Războiului Crimeii şi mai târziu, adică în anii 1853-1858, în numirea lui ca guvernator al insulei Samos. Şi aici beiul Ion Ghica îşi dovedeşte calităţile de temeinic organizator. Mărturie stau, peste timp, dincolo de anihilarea piraţilor care făceau ravagii în jurul insulei, construcţiile ridicate de el, drumurile, legislaţia coerentă, săpăturile arheologice etc. 37 de dosare voluminoase păstrate în arhivele din Samos, unde sunt consemnate faptele sale, îşi aşteaptă încă editorul.

Întors în ţară, în plină vâltoare politică pentru unirea principatelor, Ion Ghica hrăneşte în taină ideea că el va fi alesul deopotrivă al muntenilor şi moldovenilor. Opţiunea românilor pentru Al. I. Cuza nu-l exclude din avanscena vieţii politice. E prim ministru al acestuia, dar colaborarea lor nu durează. Mai mult, Ghica e în fruntea conjuraţiei care îl îndepărtează pe domnul unirii de pe tron. Partizan al principelui străin pentru ţara sa, el devine unul din autorii morali ai aducerii lui Carol de Hohenzollern în România. Îl va sluji şi pe acesta, dar un incident violent de stradă petrecut la Bucureşti în 1871 pune capăt ministeriatului său. Activitatea publică nu i se opreşte aici. În 1877, după ce pledează pentru neutralitatea României în războiul ruso-turc ce se profila ameninţător, devine director general al teatrelor noastre.

Şi din nou inginerul, economistul, profesorul îşi dă măsura valorii sale. Legea teatrelor, întemeierea Societăţii Dramatice, susţinearea materială eficientă a actorilor, deschiderea pentru repertoriul naţional îl situează pe Ion Ghica printre ctitorii Teatrului Naţional, această instituţie fundamentală de promovare a culturii autentice printre români. Incidentul cu I.L. Caragiale, tânărul dramaturg pe atunci care, în 1879, îl cheamă la duel pentru că, la cererea opiniei publice, i-a amputat din textul Nopţii furtunoase, rămâne demonstraţia confruntării unor oameni de geniu.

Opera economică şi mai ales cea literară, din care se desprinde, cuceritoare, corespondenţa cu Vasile Alecsandri, l-au transformat pentru posteritate pe Ion Ghica în scriitor clasic. Preşedinte al Academiei în mai multe rânduri, ministru al ţării la Londra, unde a fost ani de zile decan al corpului diplomatic, el rămâne una din valorile spirituale perene ale României moderne. - Georgeta FILITTI

Ion Ghica

Cu ocazia conferinței „Ion Ghica, ctitor al teatrului românesc”, ce va fi susținută de istoricul Georgeta Filitti (duminică, 19 februarie 2017, la Sala Mică, ora 11.00), în foaier va avea loc vernisajul unei expoziții dedicate celui care a fost şi primul Președinte al Academiei Române și Directorul general al teatrelor.

Vor fi expuse publicului cu această ocazie: documente, fotografii de epocă, afișe de teatru, obiecte din arhiva muzeului și bibliotecii Teatrului Național, într-o încercare de reconstituire a directoratului lui Ion Ghica în fruntea Teatrului Național din Bucureşti (1877 – 1881). Expoziţia are rolul de a însoţi conferinţa şi poate fi vizitată cu acest prilej.

Absolventă a Facultăţii de istorie a Universităţii Bucureşti (1961), doctor în istorie filosofie (Cluj, 1971) Georgeta Filitti este istoric, editor, cercetător la Institutul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române (1961-1998). A obţinut premiul „N. Bălcescu” pentru editarea Oratoriei lui M. Kogălniceanu (1983).

A fost consilier la Fundaţia Ion Ghica (1997-2004), şef de serviciu la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2004-2007), cercetător la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (2007-2010).

Este lector la Fundaţia Calea Victoriei din 2009. A publicat cărţi, ediţii critice, peste 400 de articole.

Publicaţii (selecție):

1975-2004 – editează Operele lui M. Kogălniceanu (Oratorie, 9 vol., 1864-1891), pentru care primeşte premiul “Nicolae Bălcescu” al Academiei (1983); 1978 – Enciclopedia istoriografiei româneşti (coautor); Din 1982 – editează din opera lui Nicolae Iorga: Opere economice, Istoria poporului românesc, Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria, Istoria românilor, vol. VIII, Istoria românilor pentru poporul românesc, 2 vol., Istoria românilor, vol X, Discursuri parlamentare (1907-1917); 1985-2008 – editează din opera lui I.C. Filitti (Opere alese, Jurnal, 1913-1919; Rolul diplomatic al fanarioţilor, Omul prin operă); 1996 –  George Ciorănescu. Românii şi ideea federalistă; 1997 – Memoriile lui Nicolae Suţu, mare postelnic al Moldovei, 1798-1871, trad. din lb. franceză, introducere, note şi comentarii; 1998 –  Vocile exilului. Antologie; 2002 –  Ion Bălăceanu. Amintiri politice şi diplomatice, 1848-1903, traducere din limba franceză, introducere, note şi comentarii; 2003-2006 –  Călători străini despre ţările române în sec. al XIX-lea. Serie nouă, 1800-1840, 3 vol. (coautor şi prefaţator); 2004 –  Călători români în Grecia. Antologie; 2006  – Călătorind în timp cu…; Mileniul românesc  (coautor, cu versiune şi în limba engleză); 2007 –  Testamente. Antologie; Călătorie în timp prin Bucureşti; 2008 –  Din viața exilului românesc (1954-1968), vol I: 1954 – 1957; 2010 – Mereu împreună. România-Grecia. 130 de ani de relații diplomatice.

Traduceri:

– Matilla Ghyka: Popasuri ale tinereţii mele; Fericit ca Ulise; Ploaia de stele.

În 2012 a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I cu Medalia „Crucea Casei Regale a României” pentru „activitatea sa prodigioasă ca istoric al societăţii, moravurilor şi tradiţiilor intelectuale româneşti”. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News