La galeria de artă a Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin va avea loc joi, 06 aprilie, vernisajul expoziției „Capturing Emotions”, a artistei Maria Niţulescu. Expoziția, curatoriată de Teresa Reichert şi organizată în colaborare cu Universitatea de Arte din Berlin, este o incursiune personală şi de observare reflexivă a emoţiilor exprimate prin artă.
Publicitate
Ce se întâmplă cu emoţiile? Cum influenţează ele munca unui artist? Multe dintre lucrările Mariei Niţulescu sunt create în momente intense de furie, bucurie sau liniște. Artista analizează aceste stări de spirit şi modul în care îi influențează productivitatea şi procesul de creaţie artistică. De asemenea, pune sub semnul întrebării proveniența stimulilor care declanșează aceste forţe emoţionale, dar şi modul în care poate comunica aceste stări, greu de exprimat în cuvinte.
„Capturing Emotions” cuprinde atât picturi expresive în ulei, de dimensiuni mari, cât şi lucrări mici şi fragile, realizate pe hârtie, folosind unelte tradiționale de caligrafie chineză. Pensula şi tuşul, utilizate de învățații Chinei încă din antichitate, îi permit artistei să sublinieze exprimarea emoţiilor prin gesturi dinamice. Oscilaţia şi repetiţia liniei modulate creează iluzii optice cu o puternică aluzie la reprezentarea vizuală a frecvenței bătăilor inimii. Prin intermediul lucrărilor expuse, folosind propriul limbaj vizual, Maria Niţulescu elaborează un dialog intim încărcat de culoare şi linie, așezat în contrast cu cuvinte şi fraze.
Maria Nitulescu (născută în 1989 în București, România) a studiat la Universitatea Națională de Arte, București, şi apoi în cadrul Academiei de Arte Frumoase Brera, Milano. În prezent urmează masterul Kunst im Kontext/Arta în Context în cadrul Universității de Arte din Berlin şi este totodată profesor de artă vizuală al şcolii internaționale Berlin British School. Incursiunea ei artistică surprinde aspecte interdisciplinare, aducând o abordare analitică asupra relaţiei dintre artă şi conjunctura ei actuală într-un context social, politic şi cultural. Niţulescu utilizează diferite mijloace de expresie vizuală, de la pictură, gravură (aqua forte, point seche sau aquatinta) pană la fotografie, alegând metoda de exprimare în funcţie de ideea pe care doreşte să o transmită. Artista a avut numeroase expoziţii de grup şi personale în Romania, Austria, Germania, Marea Britanie, Italia, Polonia, Portugalia, Egipt, SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu