Romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, apărut în anul 2011 la Editura Polirom, în seria de autor dedicată poetei și eseistei Marta Petreu, a fost publicat în limba franceza de Editions L'Age d'Homme, traducere semnată de Florica Ciodaru-Courriol.
Sâmbătă, 22 martie, de la ora 10.30, în cadrul Salon du Livre de la Paris va avea loc în prezența autoarei lansarea ediției în limba franceză, Notre maison, dans la plaine de l'Armageddon.
Romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, desemnată de revista România literară „Cartea anului 2011", aduce în literatura română un personaj memorabil: Maria, o țărancă din Cîmpia Transilvaniei, care, neîmplinită în iubire și în viață, ajunge să-și renege și să-și blesteme propriile vlăstare. Ca o pînză de păianjen în miezul căreia se află această mamă terifiantă, familiile Sucutardean și Vălean își țes existențele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o așteaptă în orice clipă o parte dintre membrii milenariști ai clanului, rigorile religioase și saracia adusă de colectivizare croiesc caractere de excepție și destine asemenea.
Una dintre cele mai apreciate și mai premiate cărți ale anului editorial 2011, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului a mai fost nominalizată la Premiile Radio România Cultural, categoria "Proza", 2011, a obținut Premiul „Cea mai bună carte a anului", acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2012, și este laureată a Festivalului „Primul Roman" din Chambery, Franța, editța 2012.
Despre autoare
Marta Petreu este scriitor si profesor. A debutat editorial in 1981, cu volumul de poeme Aduceti verbele. Alte volume de poeme: Dimineata tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme nerusinate (1993); Cartea miniei (1997); Apocalipsa dupa Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006).
In seria de autor Marta Petreu, au mai aparut: Apocalipsa dupa Marta (2011), Cioran sau un trecut deocheat (editia a III-a revazuta si adaugita, 2011), De la Junimea la Noica. Studii de cultura romaneasca (2011), Filosofia lui Caragiale (2012), O zi din viata mea fara durere (2012), Ionescu in tara tatalui (editia a III-a revazuta si adaugita, 2012), Jocurile manierismului logic (editia a II-a revazuta si adaugita, 2013), Filosofii paralele (editia a II-a revazuta si adaugita, 2013) si Biblioteci in aer liber (2014).
La Editura Polirom a mai publicat: Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009; editia a II-a, 2010) si Despre bolile filosofilor. Cioran (2008; editia a II-a, 2010).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News