Veste proastă înainte de meciul cu Islanda. Ce s-a întâmplat cu un jucător de bază

Vlad Chiricheș, fundașul echipei Sassuolo, este accidentat și va rata meciurile Naționalei cu Islanda, Norvegia și Austria.

Potrivit FRF, Vlad Chiricheș a ajuns duminică în țară și s-a alăturat lotului național. Acesta a jucat sâmbătă în seria A și a fost schimbat în urma unor dureri resimțite.

„În urma examenului clinic și a investigației RMN efectuate astăzi (duminic-n.r.), staff-ul medical al tricolorilor a constatat că, la meciul de sâmbătă al lui Sassuolo, Vlad a suferit o leziune fibrilară la nivelul gambei drepte, pentru care are nevoie de 8-10 zile de tratament și recuperare. Ca urmare, devine indisponibil pentru acțiunea României din această lună”, a transmis FRF.

Chiricheș este al doilea fundaș care devine indisponibil, după Ionuț Nedelcearu, care a fost înlocuit cu Mihai Bălașa. FRF a anunțat că meciul cu Islanda, programat în 8 octombrie, se va disputa fără spectatori, deși UEFA anunțase că țările-gazdă pot primi fani proprii până la 30% din capacitatea stadionului. Autoritățile islandeze vor introduce de luni noi restricții, după creșterea numărului de cazuri de Covid, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel