Veste proastă pentru românii care pleacă în Bulgaria: atenționare MAE

Veste proastă pentru românii care pleacă în Bulgaria atenționare MAE. FOTO: Freepik @vecstock
Veste proastă pentru românii care pleacă în Bulgaria atenționare MAE. FOTO: Freepik @vecstock

MAE atenționează cetățenii români care vor să meargă în vacanță în Bulgaria în următoarele două zile.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are vești mai puțin bune pentru cetățenii români care tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria, în următoarele două zile.

MAE transmite că pe 26 şi 27 iulie, conform datelor transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, întregul teritoriu va fi afectat de caniculă, reprize scurte de ploaie, furtuni şi căderi de grindină.

Astfel, a fost emis un cod roşu pentru regiunile Ruse, Plovdiv, Stara Zagora, Haskovo, Sliven, Yambol şi Burgas, iar temperaturile vor depăşi 42 de grade Celsius.

Pentru regiunile Kjustendil, Blagoevgrad, Pazardjik, Smolyan, Kârdjali, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Târgovişte, Razgrad, Şumen, Silistra, Varna şi Dobrici s-a emis un cod portocaliu. Temperaturile vor înregistra valori între 39 şi 41 de grade Celsius.

Este recomandat cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia din zonele respective, iar conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să circule cu viteză adecvată, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului. Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca, prin decizia autorităţilor bulgare competente, unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.

Informaţii suplimentare


- cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL: pe site-ul www.bgtoll.bg (www.bgtoll.bg/tol-taksa) sau din aplicaţia pentru telefoane mobile BGTOLL;

- cu privire la starea actuală a drumurilor: pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

- cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare: pe site-ul www.mvr.bg;

- cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia: www.sofia-airport.eu;

- cu privire la starea vremii: pe site-ul www.weather.bg;

- cu privire la regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din R. Bulgaria: www.customs.bg.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul R. Bulgaria pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, consular-protection.ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, transmite Agerpres.

Citește și: Destinațiile de vacanță ale românilor, în 2023 - Grecia, Bulgaria şi Turcia, printre cele mai preferate țări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel