Ipoteza unei reveniri economice începând din trimestrul trei al anului 2020 pare a se confirma, a declarat marți viceguvernatorul BNR Leonardo Badea, la videoconferinţa ZF Bankers Summit ’20.
Datele statistice recente care sunt publice par a confirma ipoteza localizării efectelor economice a crizei pandemice în trimestrul 2 din 2020. Deşi evoluţia se află în strânsă legătură cu cea medicală, ipoteza unei reveniri economice începând din trimestrul trei al anului 2020 pare a se confirma, spune Badea.
„Ulterior declinului semnificativ al PIB-ului real, care s-a înregistrat în trimestrul doi din 2020, este preconizat, cel puţin din punctul meu de vedere, să înregistreze o rată trimestrială pozitivă. Trebuie văzut că avem în acest moment o natură temporară a şocului pandemic, iar contracţia activităţii economice din anul curent se va reflecta preponderent în evoluţia componentei ciclice cu un impact mai moderat asupra dinamicii PIB-ului potenţial.
Eu anticipez intrarea deviaţiei PIB-ul în teritoriu negativ în T2/2020 cu întârziere de un trimestru faţă de partenerii externi, pe seama contracţiei atât a cererii interne, cât şi a cererii externe. Se remarcă impulsul de atenuare a scăderii activitatii economice imprimat de configuraţia contraciclică a politicii monetare şi fiscale”, a declarat viceguvernatorul BNR citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu