Publicitate
UPDATE: Sindicatele din sănătate renunță la greva generală programată pentru joi, 28 noiembrie.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu a adus vești bune după ședința de Guvern la care a participat miercuri, 27 noiembrie.
Acesta a anunțat că 1.124 de posturi din sistemul medical românesc au fost deblocate. De asemenea, Guvernul a avizat plata dublă a doctorilor pentru zilele nelucrătoare şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 milioane lei în vederea plăţii arieratelor, a anunţat ministrul Nicolăescu.
Nicolăescu a mai subliniat că este posibilă creşterea veniturilor personalului medical în anul 2014, dar în etape şi în funcţie de veniturile pe care le va aduce în sistem introducerea pachetului de servicii medicale de bază, scrie RomaniaLibera.
Dat fiind faptul că toate solicitările medicilor au fost îndeplinite de autorităţi, greva generală care era programată pentru joi, 28 noiembrie 2013, ar putea fi suspendată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu