Curtea Supremă de Justiție a Moldovei l-a eliberat din arest la domiciliu pe fostul președinte Igor Dodon, care era acuzat de corupție.
Publicitate
Igor Dodon a fost reținut la data de 24 mai 2022. Ulterior, la data de 26 mai 2022, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, acesta a fost plasat în arest la domiciliu - măsură care este aplicată până astăzi cândCurtea Supremă de Justiție a Moldovei a decis punerea în libertate a acestuia.
Fostul șef al statului este bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădare de Patrie. În dosar mai sunt vizați mama lui Dodon, soția sa, dar și cumnatul său, Petru Merineanu, care la moment se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. La fel, Dodon are statut de învinuit în dosarul „Energocom”
Potrivit acuzațiilor aduse fostului președinte, acesta este acuzat că a luat mită de până la 1 milion de dolari de la fostul lider al Partidului Democrat, oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Se presupune că acești bani au fost solicitați de fostul președinte pentru plata cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, inclusiv plata salariilor angajaților aceleiași forțe politice. Vineri a fost luată în considerare cererea avocaților pentru eliberarea sa, scrie Urdu Point.
”Curtea Supremă de Justiție a decis să satisfacă cererea avocaților și să-l elibereze pe Igor Dodon din arest la domiciliu”, se arată în decizia instanței.
Într-o postare publicată de către fostul președinte al Rep. Muldova, acesta avertzează că îi va găsi și îi va pedepsi pe toți cei care i-au făcut rău:
”Dacă mi-ar fi fost frică de sentință și detenție, demult nu aș fi fost în țară. Aș pleca, așa cum, de altfel, au făcut mulți. Dar am ales să rămân în Moldova, unde este mormântul tatălui meu, unde locuiește mama mea, unde este Patria mea. Și aceasta este o problemă pentru acest guvern, pentru cei care au comandat deschiderea dosarului împotriva mea.Nu am o altă soluție decât să lupt cu ei până la capăt. Voi ține piept la toate. Dar când totul se va finaliza, vor răspunde toți - de la simplu procuror până la judecătorul principal, cei care au dat această indicație. Eu am o memorie foarte bună.Acestea nu sunt amenințări, aceasta este adresarea mea către cei care astăzi merg ca tancul, doar ca să-i facă pe plac Maiei Sandu.Nimeni nu-și poate imagina ce simt și prin ce trec soția mea, mama, copiii. Așa ceva nu se iartă nimănui și niciodată.Vremurile se schimbă și acest lucru se întâmplă mult mai repede decât cred cei care astăzi sperie toată lumea cu cheile de la închisoare.Am doar 47 de ani. Îmi va ajunge sănătate ca să-i găsesc și să-i pedepsesc pe toți”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
O activistă anti-corupție a huiduit-o miercuri pe mama lui Igor Dodon, în fața Procuraturii Anticorupție din Chișinău. Aceasta a întrebat-o pe mama fostului președinte al Republicii Moldova „cum a venit la Procuratură, parcă era cu infarct la spital”.
„Maia Sandu, tu ai mamă? Maia Sandu, tu ai suflet? De ce permiți ca niște nebuni și nebune cu certificat de la psihiatrie să își bată joc de oameni? De ce permiți ca mama unui fost șef de stat să fie umilită și batjocorită public de niște mizerii morale care trăiesc din bani negri plătiți pe ascuns de sponsorii PAS? Mă adresez și către alții din Guvernarea PAS, către cei care poate mai au un pic de rațiune acolo. Ați ajuns să vă sprijiniți azi pe susținerea unor fanatici și a unor nebuni, cum este această mizerie morală, care a făcut-o pe mama să asiste neputincios la un atac violent? La acest nivel de disperare și de ură ați ajuns?”, a declarat Igor Dodon, după atacul asupra mamei sale.
Maia Sandu s-a delimitat de incident:
„Justiția trebuie să facă dreptate, nu circ. Fără umilințe publice, răfuieli și spectacole, care nu contribuie la cercetarea cauzelor și nici la creșterea credibilității justiției. Instituțiile vizate trebuie să le asigure tuturor un tratament corect”, a declarat Maia Sandu pentru UNIMEDIA.
„Aferent, incidentului care s-aprodus la intrarea și în sala de audiență a Centrului Național Anticorupție, declarăm că, Procuratura Anticorupție își manifestă dezacordul cu producerea acestui incident și susține că persoanele citate la Procuratura Anticorupție nu trebuie să fie supuse la așa fel de tratament. Or, una din prioritățile în activitatea instituției ține de respectarea drepturilor și libertăților persoanei, precum și a demnității umane tuturor celor implicați în procesul penal.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu