O Lună Plină va avea loc în semnul Săgetătorului pe 14 iunie. Până atunci, astrologul Daniela Simulescu a revenit cu noi previziuni pentru toate zodiile.
Publicitate
Luna tranzitează, pe 11 iunie, semnul Scorpionului. Emoțiile noastre vor fi mai intense ca de obicei, potrivit astrologului Daniela Simulescu. Peste câteva zile, vom avea Luna Plină în Săgetător, dar și o conjuncție Marte-Chiron în semnul Berbecului.
Ne vom da seama că am fost înșelați undeva și vom simți cum ne lovește un val de dezamăgire, în același timp, ne vom da seama că nu mai știm în ce să credem, că nu mai știm ce este corect, ce este drept, a subliniat astrologul DCNews. Cel mai indicat ar fi să ne păstrăm calmul și să ne bucurăm de faptul că am putea avea șansa de a pune punct unui cerc vicios în urma revelațiilor avute.
„Pe 14 iunie avem o Lună Plină, de data aceasta în semnul Săgetătorului. Și va fi în careu cu Neptun. Cei cu marcaj mobil (Gemeni, Fecioară, Săgetător) vor resimți serios acest eveniment. Vor fi obligați să își dea seama dacă se încred în cine și în ce trebuie. Careul Lunii Pline cu Neptun le poate aduce unele dezamăgiri. Dacă vor reuși să se desprindă de ideile învechite, sextilul Lunii cu Saturn îi va ajuta să își contruiască un nou set de credințe și principii. Acel moment din an în care ne dăm seama dacă am avut dreptate dintr-un punct de vedere. Sau când hotărâm să facem următorul pas într-un anumit domeniu. Va fi destul de greu să fim siguri pe ceea ce decidem. Vom înota în gol”, a transmis Daniela Simulescu, astrolog DCNews şi redactor şef Astrosens.ro.
Berbec
Chiar dacă nu te simți în apele tale, astrele tot îți recomandă să nu stai prea retras. Ci din contră: să te vezi cu cât mai multă lume.
Taur
Partenerul este mai neliniștit. Dar trebuie să știi că nu este problema ta, deci nu este cazul să îți dai planurile peste cap.
Gemeni
Opui rezistență la orice, mai ales la început. Parcă ai nevoie de puțină siguranță. Chiar și atunci când este vorba de ieșit în oraș cu prietenii.
Rac
Astrele îți recomandă să te preocupi și de ceea ce îți face plăcere. Înainte de a-i ajuta pe alții, este cazul să te preocupi de tine.
Leu
Nu este cazul să îți planifici ziua în mod minuțios, ci să mai lași și lucrurile să se întâmple. Vei rămâne chiar plăcut surprins.
Fecioară
Așteptările exagerate îți vor dăuna. Mai ales dacă acestea se referă la cum ar trebui să reacționeze față de tine oamenii dragi.
Balanță
Pe de o parte ai vrea o zi liniștită, dar pe de altă parte parcă nu îți convine atâta monotonie. Cu siguranță, nu va fi deloc o zi obișnuită de sâmbătă.
Scorpion
Discuțiile cu partenerul vor fi interesante. Vor începe dintr-un motiv, dar veți ajunge să dezbateți unele subiecte la care nu v-ați fi gândit niciodată.
Săgetător
Astrele îți recomandă să nu renunți ușor la unele activități. La început s-ar putea să ai parte de unele greutăți. Dar te vei descurca până la urmă.
Capricorn
Problemele familiei și treburile gospodărești îți vor mânca timpul. Dar nu uita că ești om și că trebuie să te ocupi și de partea frumoasă a vieții.
Vărsător
Excesul tău de energie și dorința continuă de atenție îi vor deranja pe apropiați. Și cum nu vor zice nimic, nici nu vei ști când să te ponderezi.
Pești
Tot ce ai nevoie astăzi este o discuție cu o persoană apropiată. Fie online, fie oflline. Îți trebuie o conexiune autentică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu