Vezi aici cele 15 jafuri ale guvernării PDL

oltchim
oltchim

Guvernarea pedelistă este, poate, cea mai neagră din perioada postrevoluționară. În cadrul emisiunii "Subiectiv", de joi seara, de la Antena 3,  Răzvan Dumitrescu a prezentat cele 15 jafuri ale celor care au avut puterea în România.

Aceste jafuri au fost enumerate în primă fază de USL:

 1. Jaful de la Hidroelectrica, creat de "băieţii deştepţi". Au fost stopate contractele cu intermediari din energie, prin care s-a pierdut nu mai puţin de 1 MILIARD de euro.

 2. Jaful de la Oltchim, generat de echipa Roibu - Videanu - Boureanu. Combinatul a fost adus în pragul distrugerii de fosta conducere, care a fost protejată de PDL, în schimbul alimentării clientelei politice cu fondurile Oltchim.

 3. Jaf la Fondurile europene - POSDRU. Au existat deja acţiuni ale procurorilor, împotriva celor care au patronat jaful de la POSDRU, cum este cazul ministrului Botiş.

 4. Jaf la ANRMAP-ul condus de Cristina Trăilă. Corpul de Control al primului-ministru a depus plângeri penale împotriva fostei conduceri ANRMAP, pentru modul în care aceasta a acoperit neregulile din contractele de achiziţii publice.

 5. Jaf în zona culturală - Institutul Cultural Român, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi TVR.

 6. Jaf la Poşta Română - Guvernul a sesizat DNA. S-a calculat pentru intervalul 2009-2011 o pierdere totală de peste 485 milioane lei la nivelul companiei Poşta Română.

 7. Jaf la Ministerul Educaţiei - s-au pregătit hârtii pentru a cere anchetarea jafului de la acest minister, condus mult timp de Daniel Funeriu. S-au furat peste 50 de milioane de lei sub pretextul organizării clasei pregătitoare.

8. Jaf la ANAF. Sorin Blejnar este deja anchetat pentru faptul că a protejat "Mafia benzinei" din funcţia de şef al ANAF. Plângerile sunt legate şi de problemele din vămi.

 9. Jaf la Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate şi Lucian Duţă. Din cauza organizării haotice de la CNSAS, instituţia nu a încasat contribuţii din taxa clawback în valoare de aproape 190 de milioane de lei.

 10. Jaf la Agricultură - guvernarea PDL a lăsat o gaură de 375 de milioane de lei la Agenţia Domeniilor Statului.

 11. Jaf la Ministerul Economiei - cheltuieli ilegale de milioane de RON.

 12. Jaf la Compania Naţională a Huilei. Ce s-a găsit în urma auditului Ministerului Economiei: o gaură de milioane, rezultată din faptul că huila era vândută sub preţul de cost al exploatării miniere. Oamenii PDL sifonau banii pentru spalarea utilajelor care, în realitate, nu erau curăţate.

 13. Jaf la Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii - de aici a pornit cazul Alin Trăsculescu. În dosarul acestuia s-a descoperit că fostul ministru al Dezvoltării promitea primarilor PDL că vor primi toţi banii din PNDI - peste 4 miliarde de euro.

14. Jaf la Departamentul Românilor de Pretutindeni - Corpul de Control al primului- ministru a descoperit deconturi nelegale de milioane de RON în ultimii ani de activitate ai DRP.

 15. Jaf la CNADNR - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac - Arad, încheiat cu o asociere din care face parte compania Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, arestat pentru fraude cu fonduri europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel