Reţeaua de criminalitate specializată în fraude informatice, care a cauzat un prejudiciu de 20 milioane de dolari şi destructurată în colaborare cu SUA, era structurată pe trei paliere, cei care licitau pe internet reţinând cea mai mare parte din sumele câştigate, respectiv 60%, a declarat vineri procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru.
Procurorul-şef al DIICOT a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Centrul Cultural American, că gruparea infracţională era structurată pe trei paliere - licitatorii, care postau anunţurile de licitaţie şi care reţineau 60% din sumele câştigate, al doilea palier, cel al persoanelor care îşi asumau identităţi false de soldaţi şi ridicau sumele trimise de victime, iar al treilea palier era format din persoaneke care retrăgeau banii din România şi care primeau 20% din câştig.
Olaru a precizat că membrii grupării trăiau din fraudele informatice şi chiar dacă nu aveau studii de specialitate, erau autodidacţi şi aveau capacitatea de a învăţa unul de la celălalt modul în care operau.
Pe de altă parte, şeful DIICOT a subliniat că înşelăciunile prin intermediul site-urilor de licitaţii sunt incidente izolate, raportat la valoarea totală a tranzacţiilor desfăşurate prin intermediul platformelor online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu