Miercuri, într-o zonă lipsită de umiditate sau de vegetaţie, se va deschide cel mai mare proiect astronomic de pe Terra, ce urmează să cerceteze universul cu o putere fără precedent, realateaza Atacama Large Millimeter-submillimeter Array (ALMA) este un efort comun al mai multor agenţii din America de Nord, Europa şi Asia. Atunci când oamenii de ştiinţă au dorit să identifice un loc în care să amplaseze cea mai mare grupare de telescoape din lume, printre criterii se numărau altitudinea înaltă, umiditatea scăzută, vremea însorită şi un acces comod din punct de vedere logistic.
Llano Chajnantor, un loc situat pe o câmpie lângă un munte aflat la graniţa Repubici Chile cu Bolivia, la mică distanţă de oraşul turistic San Pedro de Atacama, s-a dovedit a fi locul ideal.
„Acesta este cel mai mare observator construit vreodată”, a declarat Gianni Marconi, un astronom din cadrul proiecrului.
„Comunitatea ştiinţifică doreşte să folosească ALMA în cercetări asupra formării stelelor, asupra modului în care se nasc planetele şi nu doar asupra a ceea ce se petrece în sistemul nostru solar, ci şi asupra modului în care acesta s-a format după Big Bang”, explică Thijs de Graaw, directorul ALMA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu