Vezi care sunt noile amenzi pentru lipsa rovinietei

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Noile amenzi pentru lipsa rovinietei au fost actualizate prin legea nou promulgată. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, transmite Agerpres.   

Actul normativ prevede actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei valabile.  

Potrivit acestei legi, cuantumul amenzii contravenţionale pentru autoturisme este de minim 275 de lei şi de maximum 550 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA (masa totală admisibilă tehnic - n.r.) mai mică sau egală cu 3,5 tone de minim 950 de lei şi de maximum 1.900 de lei, iar pentru vehicule de transport marfa cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone - de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei.  

Amenzi ce pot ajunge și la 11.900 de lei  

De asemenea, cuantumul amenzii contravenţionale este pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică de 12 tone de minim 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) - de minim 3.550 de lei şi de maximum 7.100 de lei, pentru vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) de minim 5.950 de lei şi de maximum 11.900 de lei.  

Cuantumul amenzilor pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) este de minim 1.550 de lei şi de maximum 3.100 de lei, iar pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) - de minimum 2.750 de lei şi de maximum 5.500 de lei.  

Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. 

Cum se laudă șoferii români că scapă de amenzi: Un truc a devenit viral pe TikTok  

Concret, şoferii îşi modifică literele de pe plăcuţele de înmatriculare folosind bucăţi de bandă de izolat. Spre exemplu, şoferii se filmează când modifică litera F în litera E, C în O şi aşa mai departe.  

Prin această metodă, şoferii vor să arate că au găsit metoda prin care scapă de amenzile de viteză sau rovinietă, însă, dacă sunt prinşi aceştia sunt pasibil de dosar penal.  

Poliţiştii spun că şoferii, care s-au filmat şi apoi au urcat clipurile video pe TikTok, nu pot fi anchetaţi, având în vedere că maşinile stau pe loc.  

Totodată, poliţiştii spun că este o idee proastă pentru a scăpa de amenzi, având în vedere că, în cazul în care sunt prinşi, şoferii se vor alege cu dosar penal pentru punerea în circulaţie a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.  

Clipurile video de pe TikTok au devenit virale, având în numai câteva zile, sute de mii sau chiar peste un milion de vizualizări.  

Mulţi dintre cei care le-au văzut au spus că "nu înţeleg trendul", iar mulţi dintre ei au luat în râs trucul găsit pentru a scăpa de amenzi. Citește articolul integral AICI.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel