Perioada de dinaintea vacanţei poate fi foarte stresantă, de aceea este bine să te gândeşti din timp la lucrurile cele mai importante de care ai nevoie pentru a petrece câteva zile de neuitat.
Autor: Roberta Cautiş
Iată o listă cu cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a pleca în vacanţă ca să ai parte de un concediu fără griji, potrivit Mediafax.
O tunsoare nouă
Nimic nu îţi dă o senzaţie mai plăcută decât o zi petrecută la coafor. Dacă pleci în vacanţă la mare, este bine ca înainte să ai grijă de părul tău, deoarece soarele şi apa sărată a mării îţi vor deteriora părul în mod vizibil. O vizită la coafor te va scăpa de coşmarul vârfurilor despicate şi a părului uscat. Astfel, vei putea să te bucuri de soare şi de mare fără nicio grijă.
Hidratarea
Este foarte importantă dacă vrei să ai o piele cu un apect strălucitor şi sănătos. Bea cel puţin doi litri de apă pe zi, chiar dacă eşti în vacanţă. Nu uita să îţi îngrijeşti pielea aplicând cel puţin o dată pe zi o cremă bogată în vitaminele E şi A. Nu uita de păr. O mască pe bază de ulei de măsline va fi mereu binevenită, mai ales dacă ai părul uscat.
Vopseşte-ţi genele şi sprâncenele
Genele şi sprâncenele se pot decolora dacă stai mult timp la soare. Dacă vrei să scapi de problema asta, poţi alege să mergi la un salon de înfrumuseţare pentru a-ţi vopsi genele şi sprâncenele. În plus, în felul acesta poţi renunţa şi la rimel, deoarece genele tale vor fi definite şi vor avea o culoare mai intensă.
Protecţia solară
Nimic nu este mai rău decât arsurile solare, aşa că înainte de a pleca în vacanţă nu uita să îţi cumperi o cremă cu factor de protecţie solară ridicat. Astfel de produse îţi protejează pielea de efectele nocive ale soarelui. Nu uita că astfel de creme nu se aplică pe plajă, ci cu 30 de minute înainte de a ieşi din casă.
Manichiura şi pedichiura
Înainte de a pleca în concediu nu uita să îţi faci o programare pentru manichiură şi pedichiură. Optează pentru o ojă sidefată deoarece rezistă mai mult pe unghii chiar dacă umbli desculţă prin nisip sau înoţi în mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu