Vezi ce bani au în conturi Băsescu, Morar, Blejnar, Isărescu și Boc

Circa trei milioane de euro dețin în conturi cei mai importanți bugetari din România. Printre cei selectați sunt Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu, Vasile Blaga, și Daniel Morar.

Potrivit unui studiu Econtext, cei mai importanți douăzeci de bugetari ai țări dețin în conturi circa 3 milioane de euro. Cei mai mulți au economii în mai multe valute.

Iar cei douazeci sunt: Traian Băsescu, Emil Boc,  Vasile Blaga,  Adrian Piteiu (Director Romgaz), Alexandru Cătalin Macovei (Președinte Agentia Nationala de Integritate – ANI), Mugur Isarescu, Augustin Zegrean (Președinte Curtea Constitutionala), Bogdan Chirițoiu (Președinte Consiliul Concurenței), Cătălin Cîrstoiu (Manager, Spitalul Universitar București), Cătălin Marinescu (Președinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM), Codruța Kovesi (Procurorul general al României), Constantin Cerbulescu (Președinte Protecția Consumatorilor), Cristian Alexandrescu (Inspector școlar general în Bucuresti), Dan Iulius Plaveti (Președinte Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE), Daniel Morar, George Maior (Director SRI), Mona Lisa Neagoe (Președinte Tribunal București), Radu Ghețea (Președinte CEC Bank), Sorin Blejnar (Președinte ANAF), Sorin Oprescu (Primarul Capitalei).

Dar iata cati bani are in cont fiecare din cei douazeci de bugetari de top ai tarii:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel