Vezi ce carte scoate Jurnalul Național despre cariera lui Traian Băsescu

Istoricul Marius Oprea va lansa luni, 23 iulie 2012, un volum ca supliment la Jurnalul Național, ”Adevărata față a lui Traian Băsescu”, care, potrivit autorului, este o biografie neromanțată a celui care a devenit președintele României. 

Deși, în urmă cu trei ani, Marius Oprea publica șapte episoade în Observatorul Cultural, dedicate carierei și biografiei lui Traian Băsescu, iar în 2010 încă cinci articole despre Traian Băsescu, prin acest nou proiect, autorul își propune ca gestul său actual să umple un gol de informaţie şi de interpretare, el explicând în cartea sa diverse zone de penumbră din biografia preşedintelui.

Promițând că acest volum va avea destinul unei cărți de excepție, Marius Oprea oferă o imagine caleidoscopică a unui președinte extrem de interesant ca personaj politic, fiind utilizate surse deschise precum ziarele vremii respective, emisiuni de televiziune, de radio, cărți de istorie consacrate perioade post-decembriste etc.

”Chiar dacă nu este istoria eroică şi exemplară a unui erou de basm, ridicat prin calităţi şi eforturi proprii din praful uliţei în purpura puterii, ea are farmecul ei aparte, arătînd propriile merite ale protagonistului. (...) Traian Băsescu nu este produsul unei lumi obişnuite cu eroii, ci mai degrabă al unui crepuscul comunist, marcat de haos moral şi lipsuri, de comportamente arbitrare, discreţionare, de autosuficienţă şi umilinţă acceptată, în care principalele criterii de reuşită au fost ginta şi geanta, adică al cui eşti şi pe cine serveşti. Traian Băsescu a reuşit să ajungă în vîrf folosindu-se de aceste reguli, ignorîndu-le cînd a crezut că e cazul, navigînd cu dezinvoltura celui care ştie că totul e permis, dacă vrei cu adevărat să fie, şi că dreptatea este întotdeauna de partea învingătorului”, scria Marius Oprea în primul capitol publicat în urmă cu trei ani în Observatorul Cultural.

Într-un alt capitol dedicat ascensiunii lui Traian Băsescu, Marius Oprea arată cum își prezenta actualul președinte suspendat intrarea în politică: ”Aşa cum deseori a mărturisit-o, „a dus-o bine“ în timpul regimului comunist, fie de pe urma misiunilor pe mare, fie ca reprezentant al NAVROM la Anvers. „Domnule, eu am avut bani, slavă Domnului, ca lup de mare, am avut bani şi înainte de Revoluţie, cît am lucrat in Belgia, deci eu am venit în politică cu Audi 80“, se mîndrea Traian Băsescu într-un interviu din Academia Caţavencu, ironizîndu-şi totodată adversarii politici. „Să limpezim lucrurile. Năstase a venit în politică în Trabant. Pe bune, uite, Năstase a intrat în politică cu Trabantul, şi ăla, din orgoliu nemăsurat, l-a vopsit în negru, să pară Ceaika. În ziua Revoluţiei, eu aveam Audi 80, el un Trabant.“

”(...) după propriile-i declaraţii, Traian Băsescu poate fi socotit, fără îndoială, printre cei mai bogaţi oameni din România socialistă. Economiile sale totalizau în jur de 2.800.000 de lei. Cel puţin după carnetele CEC, valută, bijuterii, ceasuri, brichete şi tablouri, după cum însuşi declară, era de peste zece ori mai bogat ca Elena Ceauşescu”, ale cărei economii însumau 270.000 de lei.

Marius Oprea nu omite nici mult mediatizata navă ”Biruința”, despre care Traian Băsescu afirma cu foarte puțin timp în urmă: “Asemenea nave nu se dau nici masterilor, nici doctorilor, nici la vreun „dottore”. Se dau comandanţilor de nave foarte bine instruiţi. Mi-am încheiat cariera pe mare după 4 ani de comandă pe această navă de 306 metri, care căra 150 de mii de tone de ţiţei (…)“.

”Cînd a urcat la bordul ei, Traian Băsescu era deja un biruitor. Învăţase regulile jocului, dar şi cît şi cum putea întinde coarda pentru a-şi mări averea şi creşte influenţa. (...) Era singurul care deţinea arme de foc, avînd dreptul legal de a le utiliza în apărarea vasului, ca teritoriu al României. Pe această bucată de ţară, el putea să hotărască în orice problemă, fără a se consulta cu nimeni. Putea oficia căsătorii, putea aresta şi încarcera membri ai echipajului, ca să nu mai vorbim de alte sancţiuni. Era, deci, un fel de preşedinte al ei, şi chiar mai mult decît atît – era şi guvernul, şi Marea Adunare Naţională”, scrie Marius Oprea.

Desigur, că acesta este doar începutul unei demonstrații care arată cum o personalitate foarte bine conturată, cu multe calități manageriale și personale,  a escaladat scena politică românească post-decembristă, dar și cum este argumentat rolul Securității în inventarea lui Băsescu și, mai ales, propulsarea sa spre fructul dulce al puterii ascunse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel