Vezi ce împart o fetiță și un bărbat

Maisie Danher are șase ani, iar Paul Evans a împlinit 58, și locuiesc la peste 300 de kilometri distanță. Deși cei doi nu s-au întâlnit niciodată, între ei există o legatură foarte puternică.

Autor: Atoussa Bassiri

Masie Danher pictured with Paul Evans (pic: Neville Williams)Maisie și Paul, din Marea Britanie, sunt amândoi în viață datorită unui singur ficat, de la un singur donator, organ care a fost împărțit în mod egal între ei.

Amândoi au fost puși pe lista pentru transplanturi în aceeași săptămână și, după numai două luni, s-a găsit un donator compatibil cu ei.

După operație, Paul a aflat că împărțea noul ficat cu o fetiță.

“Nu știam cum o cheamă și nici câți ani are, dar mi s-a părut groaznic ca un copil să aibă nevoie de o astfel de operație”, a spus Paul Evans.

Din cauza numărului foarte redus de donatori de organe, ficatul este împărțit, în unul din șapte cazuri, între doi pacienti. Așa s-a întâmplat și cu Maisie și Paul. Amândoi sufereau de afecțiuni grave ale ficatului și transplantul era necesar.

Între cei doi a fost împărțit ficatul unui donator de 60 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel