Crin Antonescu a intrat în direct la emisiunea ”Un show păcătos”, în care a fost difuzat filmulețul în care fostul premier Emil Boc apare gol, și a comentat imaginile.
Intervenția președintelui PNL a atras criticile reprezentanților PDL.
"Penibil pentru Crin Antonescu. În niciun caz, nu denotă un comportament cu veleităţi de lider politic. Şi-a arătat adevărata valoare", a reacţionat deputatul PDL, Raluca Turcan.
Deputatul PSD Eugen Bejinariu a spus însă că poate Antonescu era "într-o stare de bună-dispoziţie, şi de aceea a vrut să comenteze un lucru care, normal, nu trebuie băgat în seamă".
"Chiar în preajma primului ministru nu stă oricine şi nici nu poate să facă astfel de filmări. Este clar că este făcută din interior. Personal nu gust astfel de filmari", a comentat în schimb colega de partid a lui Crin Antonescu, Mariana Câmpeanu.
Citește și: Emil Boc, surprins în pielea goală la un centru SPA – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News